FacebookTwitterLinkedIn

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 6,85% pe an, de la 6,87% pe an, vineri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 7,19%, de la 7,20% anterior, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,56% de la 7,58%, vineri, transmite Agerpres.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%.