FacebookTwitterLinkedIn

Cotaţia aurului, propulsată de îngrijorările în creştere cu privire la sectorul bancar după anunțul preluării gigantului elveţian Credit Suisse de către UBS, a depăşit luni pragul simbolic de 2.000 de dolari uncia.

În condiţiile în care acţiunile marilor bănci s-au prăbuşit luni la bursă, după preluarea Credit Suisse de către UBS, investitorii se tem de o posibilă reacţie în lanţ în sectorul bancar şi se îndreaptă spre aur, valoare de refugiu tradiţională în perioade de turbulenţe, notează AFP și Agerpres.

Luni dimineaţa, cotaţia aurului era în creştere cu 0,33% până la 1.995 dolari uncia, după ce anterior a urcat până la 2.009,73 dolari.

De la falimentul băncii americane Silicon Valley Bank (SVB), în urmă cu zece zile, preţul aurului pe pieţele financiare a crescut cu aproape 9%.

Cotaţia aurului a depăşit pragul de 2.000 de dolari uncia în doar două ocazii: în luna august 2000, în plină pandemie de Covid-19, şi în luna martie 2022, în primele săptămâni de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina.