FacebookTwitterLinkedIn

Sunt peste 10-12 potențiali chiriași noi de spații de birouri, care caută suprafețe de peste 10.000 mp pe piața regională, a anunțat Marian Popa, Managing Director al Globalworth Romania.

„Pentru a-i atrage trebuie să fim proactivi, să le explicăm cum se pot dezvolta în România. Sunt multe firme care în prezent caută o dezvoltare regională. Ține mult de noi și de maniera pe care o abordăm dacă această extindere o vor face la noi sau în altă parte”, a explicat Marian Popa în cadrul întâlnirii organizate miercuri de Bucharest Real Estate Club.

Popa a precizat că potențialul de dezvoltare al pieței imobiliare din România este extrem de puternic, dar că trebuie adus în concret. „Piața de birouri este foarte promițătoare, dar din cauza ofertei relative scăzute este posibil să se îngusteze în următorii doi ani. Pentru aceasta noi trebuie să abandonăm rolul de proprietari și să trecem la cel de parteneri. Să discutăm mai mult cu clienții despre problemele lor privind optimizarea spațiilor, psihologia ambientală, implicarea noastră socială privind spațiul din jurul campusului, pentru a genera un perpetuum mobile care va crește piața dintr-o manieră de parteneriat”, a punctat directorul Globalworth.

El a adăugat că munca în sistem hibrid nu este o invenție a pandemiei, mai ales în domeniul IT, „unde acest fenomen se întâmplă de 30 de ani.” Cu toate astea, companiile din domeniul IT și-au mărit spațiile de birouri cu cel puțin 10%, precizează Marian Popa. În plus, clienții nu mai calculează o medie a spațiului de 10 mp/angajat, ci de 13-15 mp/angajat. „Hibridizarea tinde spre o tendință a muncii de oriunde, nu doar de acasă. O parte din oameni vor lucra de acasă, dar după perioada de entuziasm, cei care lucrează de acasă nu vor trece de 30%”, concluzionează reprezentantul Globalworth.