FacebookTwitterLinkedIn

O nouă emisiune de obligațiuni Impact Developer & Contractor, în valoare de 3 milioane de euro, intră la tranzacționare pe 2 aprilie la Bursa de Valori București (BVB), potrivit unui anunț al companiei.

Dezvoltatorul imobiliar, care are în portofoliu proiecte precum Greenfield Băneasa și Luxuria Residence, este la a patra emisiune de obligațiuni listată la bursă. 

„Compania a emis un număr de 30.000  de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 euro și o dobândă fixă de 9%/an plătibilă semestrial. Obligațiunile IMP27E sunt nominative, negarantate, neconvertibile, nesubordonate și au maturitatea la 28 februarie 2027”, se arată în comunicatul companiei.

În cadrul ofertei publice derulată în februarie 2024 pentru vânzarea de obligațiuni, investitorii au plasat un număr de 1.125 ordine de cumpărare, iar numărul total al cumpăratorilor care au primit alocare în cadrul ofertei este de 647. 

În anul 2023, dezvoltatorul a raportat venituri de 169,5 milioane lei, un profit net de 34,9 milioane lei și o marjă brută de 39%.

În 2023, Impact a semnat contracte de vânzare-cumpărare pentru 157 de unități în ansamblurile Greenfield Băneasa, Luxuria Residence și Boreal Plus, care împreună cu locurile de parcare, grădinile și boxele aferente, au generat venituri de 119,5 milioane de lei. 

Rezultatele au fost influențate de o serie de factori: condițiile pieței rezidențiale care a înregistrat scăderi de 7%, respectiv 19% ale tranzacțiilor imobiliare în Constanța și București, orașele în care compania a activat, întârzierea procedurilor de avizare pentru recepția a 732 de apartamente noi în cartierul Greenfield Băneasa, aspect care a generat un stoc de locuințe mai mic comparativ cu anul 2022, pe cel mai important segment de piață al companiei.

La finalul anului, Impact avea 377 de locuințe pre-vândute și rezervate, dintre care 320 pentru noile apartamente din Greenfield Băneasa, ce urmează a fi livrate anul acesta. În anul 2024 și începutul anului următor, 356 de locuințe pre-vândute la finalul anului 2023 vor genera venituri de circa 206 milioane lei.

„Volumul redus al creditelor ipotecare, ca urmare a creșterii majore a dobânzilor, împreună cu amânarea procedurilor de avizare pentru recepția noilor apartamente din Greenfield Băneasa, a avut un impact semnificativ asupra veniturilor companiei, care se înregistrează numai după încasarea sumelor din contractele de vânzare-cumpărare. 

După un an dominat de inflație ridicată și impredictibilitate, 2024 vine cu perspective bune: livrarea a 732 de apartamente în Greenfield Băneasa și continuarea lucrărilor de construcție la încă 435 de unități în cartier, lichidarea stocului de unități din Luxuria Residence, pentru care s-a menținut un interes crescut, precum și planificarea proiectelor Greenfield Copou (Iași) și ARIA Verdi (București)”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.

Gradul de îndatorare s-a menținut constant, la 28%, în timp ce datoriile comerciale au scăzut cu 26%. Totodată, compania și-a menținut stabilă poziția de lichiditate, la 51,3 milioane lei.

La finalul lui 2023, Impact avea autorizație de construire pentru 2.693 de unități în București, Iași și Constanța, cu o valoare de piață estimată la 1,9 miliarde lei. Dintre acestea, 982 de locuințe se află în diferite stadii de construcție.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.