E bine să folosim umorul pentru a ne amuza, distra, dar și în situații dificile, pentru a ne distanța sau relaxa. E de luat în considerare cu multă responsabilitate afirmația că râsul nu-i deloc un început rău al unei prietenii și este și cel mai bun sfârșit al ei.
Râsul e ceva sfânt, în opinia lui Dario Fo. Când copilul râde prima oară, e o adevărată sărbătoare. Râsul este unul dintre indicatorii universali pentru starea de bine a unui om.
Cercetătorii au remarcat că, atunci când râdem, mușchii feței și ai corpului se întind și se contractă. Sistemul respirator este și el antrenat, începem să respirăm mai repede (uneori cu dificultate sau cu sughițuri), pulsul și presiunea sângelui cresc, iar organele și țesuturile primesc mai mult oxigen.
Râsul arde caloriile, la fel ca și exercițiile fizice. La nivel cerebral este activată o zonă subcorticală care are un rol important în cadrul recompensei și al plăcerii atunci când râdem. Râsul stimulează eliberarea de endorfine și de neurotransmițători cu rol analgezic și euforic, reduce cortizolul, considerat a fi hormonul stresului.
Se spune, totodată, că râsul este o frână împotriva îmbătrânirii. Terapeutic, râsul are o multitudine de beneficii pentru întregul organism. Nu degeaba se spune că, dintre toate zilele, pierdută este aceea în care n-ai râs.
Care este cel mai bun umor pentru starea noastră de sănătate? Râsul/umorul de calitate, vei răspunde. Există un „Chestionar privind stilurile umoristice” foarte interesant. El este realizat de o echipă de cercetători condusă de Rod A. Martin și descrie patru stiluri umoristice diferite folosind o schemă cu patru câmpuri, a umorului favorabil versus cel dăunător, precum și a umorului direcționat spre sine versus cel îndreptat spre alții.
Primul stil umoristic favorabil pentru sine este numit umor autoameliorator. Pentru a evalua măsura în care e folosit de cineva, chestionarul întreabă, de exemplu: „Dacă mă simt supărat sau nefericit, de obicei încerc să mă gândesc la ceva distractiv legat de situația cu pricina, ca să mă simt mai bine?”.
Al doilea stil umoristic este potențial dăunător pentru sine și este numit umor contraproductiv. Excesul de autoironie poate intra cu succes aici.
Al treilea stil este benefic pentru ceilalți și se numește umor asociativ. Al patrulea și ultimul identificat de ei este potențial dăunător pentru ceilalți și este numit umor agresiv.
Martin și echipa sa au demonstrat că atât stilul umoristic autoameliorator, cât și cel asociativ sunt înlănțuite și conduc către o stare de bine accentuată, declanșând un râs sănătos.
Oamenii fericiți care se bucură de viață și știu să râdă au câteva lucruri în comun. Ei nu iau bucuria ca pe ceva de-a gata, ci știu că stă în mâinile lor s-o experimenteze. Heinrich Heine spunea că acolo unde râsul nu se aude niciodată să nu-ți oprești pasul. „Râsul e ca soarele: alungă iarna de pe chipurile oamenilor”.
În tradiția tibetană, râsul este considerat a fi un veritabil scut energetic ce poate fi creat împotriva influențelor malefice, nefaste. Există în popor expresia „Să râzi din toată inima”, care înseamnă să râzi cu mare poftă, din adâncul întregii tale ființe.
Ezoteriștii spun că, atunci când râdem, mișcările ce se produc în zona abdominală deblochează energiile de la nivelul plexului solar, ducând la accesarea inimii spirituale. Trebuie să permitem râsului să se producă, neîngrădindu-i manifestările pentru că ne creează stări de bine atât la nivel fizic, cât și psihic.
Niciun om care a râs, măcar o dată, din toată inima, nu poate fi iremediabil rău, spunea Thomas Carlyle. Râsul creează legături între oameni. Lingvistul Don Nilsen subliniază că rareori râsul apare în singurătate și susţine rolul social puternic al acestuia. Umorul și râsul contribuie esențial la creșterea încrederii de sine și chiar la îmbunătățirea activității profesionale. Sigur, totul în limite rezonabile.
Autoironia și hazul de necaz, recunosc, sunt însă preferatele mele. Să-ți construiești un sistem de apărare făcând haz pe seama ta este o artă. Autoironia are un mare potențial comic, indicând, în mod indirect, încrederea în sine a celui care-o folosește. Nu te ironizezi dacă nu-ți permiți să faci asta.
Ce îmi place la autoironie e faptul că tu ești cumva mândru de ceea ce ești, iar defectele sau eșecurile pe care le ai și pe care le expui, asumându-ți-le, nu te definesc. Autoironia te poate scoate și din situații dificile sau delicate, făcându-te plăcut audienței.
Îmi povestea un prieten zilele trecute ce a pățit, făcând, bineînțeles, haz de necaz, și întâmplarea era foarte asemănătoare cu schița scrisă de Paulo Coelho, care sună cam așa: Un om vindea portocale la mijlocul unui drum. Era analfabet, așa că nu avea cum să citească ziarele. Și-a pus câteva afișe despre afacerea sa de-a lungul drumului și și-a petrecut toată ziua ridicând în slăvi, cu voce tare, aroma, gustul mărfii sale. Numeroși clienți au cumpărat de la el și omul a prosperat.
Cu banii în plus a amplasat și mai multe afișe publicitare pe drum, și a început să vândă și mai mult. Afacerea creștea văzând cu ochii. Într-o zi, fiul său, care era educat și studiase într-un mare oraș, i-a zis: „Tată, nu știi că lumea trece prin vremuri foarte grele? Economia țării este într-o stare groaznică!”.
Îngrijorat de aceste cuvinte, omul și-a redus numărul de afișe și a început să vândă fructe de o calitate inferioară, doar pentru că erau mai ieftine. Vânzările i-au scăzut dramatic, imediat. „Fiul meu are dreptate!”, s-a gândit el, „vremurile sunt foarte grele!”
Să zâmbim, să râdem, să fim optimiști, pe plan personal și profesional, chiar dacă problemele nu contenesc să apară, chiar dacă cineva ne rănește, chiar dacă avem parte și de eșecuri, nu doar de bucurii; e o formă de terapie gratuită pe care merităm să ne-o aplicăm. Și „dacă în drumul tău întâlnești un om prea obosit ca să-ți poată dărui măcar un zâmbet, lasă-i-l pe al tău!”