FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?

Compania noastră deține un portofoliu larg de produse, inclusiv game de produse cu sezonalitate crescută, pentru care există cerere mai mare în această perioadă: băuturi răcoritoare Tymbark, Tedi, apă minerală naturală Bucovina. În ansamblu, însă, datorită domeniului în care activăm și a diversității portofoliului, activitatea noastră este continuă și susținută pe tot parcursul anului.

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările dvs. în următoarea perioadă?

Credem că aproape fiecare companie din România s-a confruntat sau se confruntă cu o parte dintre aceste aspecte. Prin urmare, nici noi nu facem excepție. În ultimii doi ani nu a fost deloc ușor, însă am căutat, am găsit și am implementat constant soluții care să nu afecteze consumatorul. El rămâne principala noastră preocupare.

Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?

Creșterea prețurilor la utilități a avut un impact semnificativ și, în acest moment, îi acordăm maximă atenție. Implementăm soluții alternative și avem în derulare proiecte prin care ne desfășurăm activitatea cât mai sustenabil și mai responsabil. De asemenea, urmărim cu foarte mare interes contextul geo-politic.

Sperăm ca lucrurile să se liniștească în perioada următoare pentru a ne păstra concentrarea pe crearea de noi produse cu care să ne surprindem în continuare în mod plăcut consumatorii.

Cum arată planurile dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

În ciuda contextului complicat din ultimii ani, am reușit să ne îndeplinim mare parte din obiective. Pentru perioada imediat următoare ne-am pregătit cu produse noi, atât produse sezoniere pentru vară, care completează portofoliile Tedi și Tymbark, cât și game complet noi. Tymbark Crazy Fun doză 330 ml, de exemplu, este cel mai recent proiect inovativ pentru piața de băuturi răcoritoare carbogazoase. Totodată, în primăvara acestui an, am lansat brandul și produsele Vălenii de Munte prin intermediul cărora compania accesează două piețe: piața de ketchup și piața conservelor pe bază de roșii, pentru care propunem produse competitive și în concordanță cu exigențele consumatorilor.