FacebookTwitterLinkedIn

Tirajul vândut pe ediție al revistei „Forbes România” a crescut în trimestrul al patrulea al anului 2016 cu 53 de exemplare față de trimestrul anterior (iulie – septembrie).

„Forbes România” este liderul detașat al acestei nișe de print. La mare distanță se situează revista „Capital”, cu o medie de 4.328 de exemplare vândute pe ediție (creștere de 557 de exemplare).

Tirajul vândut al cotidianului „Ziarul Financiar” a scăzut cu 544 de exemplare pe ediție, în timp ce săptămânalul „Business Magazin” a crescut cu 7 exemplare. Lunarul „Transilvania Business” a câștigat 766 de exemplare vândute pe ediție față de trimestrul anterior.

BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor).