FacebookTwitterLinkedIn

A doua ediție a evenimentului Forbes Best Cities For Business se desfășoară la Craiova și reunește reprezentanții comunității de business, care vor aborda toate aspectele mediului de afaceri din zonă, de la provocări și dificultăți, până la oportunitățile oferite de zonă.

Iată cele mai importante declarații ale speakerilor:

ANALIZĂ DE CONTEXT


Discutăm despre efectele rundelor electorale anterioare asupra mediului de afaceri și ale companiilor și care sunt învățămintele extrase, principalele puncte ale strategiilor prin care companiile au reușit să gestioneze schimbările de politici și reglementări apărute în ultimele decenii și care ar trebui să fie legătura dintre mediul de afaceri și cel politic. De asemenea, încercăm să aflăm cel mai optimist și cel mai pesimist scenariu și previziunile privind impactul pe care alegerile din 2024 le vor avea asupra societății românești, dar și din punct de vedere geopolitic. În contextul în care România a primit fonduri nete de 61 miliarde de la aderarea la UE până în prezent, discutăm despre rolul pe care l-au avut în România fondurile europene și care sunt învățămintele care ar fi trebuit trase la nivelul întregii societăți, cum se poate restructura eficient economia românească (și cea a județului Dolj) pentru a face față fără aceste fonduri, în condițiile în care în următorul exercițiu multianual România ar putea deveni contribuitor net, dar și ce rol au jucat investițiile străine în evoluția județului Dolj și care este perspectiva pentru următoarea perioadă.

ANDREI TĂNASE-BADEA – Regional Sales Manager tbi bank

Cred că să găsești un corespondent transparent și predictibil ar ajuta mult mediul de afaceri. Cu alte cuvinte, considerăm că găsim în autoritățile statului un partener dacă este transparent și predictibil, pentru a sprijini business-urile.

Ne ghidăm după câteva norme astfel încât să păstrăm un risc acceptabil pentru instituțiile financiare. Ce putem face pentru ca mai multe companii să fie bancabile? Cred că e nevoie de un efort, o disciplină aplicabile în cazul partenerilor, astfel încât să vezi clar că ai un partener contractual pe care să poți să îl finanțezi.

Dacă deschidem lista marilor companii care au investit în Craiova, vedem dezvoltarea. Făcând infuzie de capital și de intelect în Craiova, aducând plusvaloare, creând locuri de muncă, vedem clar o dezvoltare accelerată în Dolj, dar și în Oltenia.

Noi credem că în momentul în care companiile se dezvoltă și caută nișe, e bine să găsești într-o bancă un partener. Noi avem tot interesul să finanțăm. Dacă nu am finanța, nu am avea profit, doar că trebuie să rămânem într-o zonă în care nu pierdem bani.

Echipa noastră a încercat să pună la dispoziție soluții astfel încât adresabilitatea să fie la cât mai mulți clienți. În pandemie, aveam pregătită soluție e-commerce pe care am pus-o la dispoziție tuturor clienților.

Consider că perioada aceasta din an este una foarte favorabilă. Inflația a coborât sub 6 și acesta este un semn sănătos. Privesc cu optimism perioada următoare, pentru că nu cred că pot fi schimbări majore care să afecteze mediul de business. Apetitul pentru achiziții și autoturisme noi este într-o creștere fantastică, poate crește cifra de afaceri a companiilor din România, automat vor plăti mai mult la bugetul de stat, nu cred că se vor întâmpla schimbări care să ducă la un scenariu negativ.

CLAUDIU MANDA – Head of SME Division First Bank

Factorii externi au foarte multă impredictibilitate în momentul actual. În ultimii trei ani s-au suprapus o mulțime de crize, după Covid am avut criza de energie, avem criza războiului la granița noastră. La nivel de strategie, cred că orice scenariu negativ trebuie luat în calcul. Schimbarea este singura constantă din viața noastră, iar adaptabilitatea este principala competență la care trebuie să ne gândim. Craiova este un centru universitar important, cred că investiția în acești studenți este ce ar trebui făcut pe viitor.

Toate băncile cred că au ca și obiectiv să fie un real suport pentru antreprenorul român. Strategia noastră a implicat participarea la proiectele de susținere a antreprenorului român. Cred că undeva la aproape jumătate din producția de credite noi sunt în aceste programe. Obiectivul nostru a fost să fim aproape de clienți, să înțelegem nevoile lor.

Din punct de vedere colaborare, cuvântul cheie este parteneriatul. Se observă în ultimii ani un răspuns mai rapid din partea autorităților statului. Nu mai așteptăm acele 30 de zile. Noi putem participa la dialog, avem Asociația Băncilor care participă la dialog cu guvernul, putem împărtăși din experiența noastră, observăm că inclusiv consultanții din sectorul fondurilor europene sunt din ce în ce mai specializați. În final, câștigă toate părțile.

Cred că suntem în continuare într-o etapă de învățare. Ce putem împărtăși? Ne putem uita la ceea ce nu am făcut, și aici mă refer și la dimensionarea corectă a fondurilor europene. Căutăm proiectele eligibile, adaptăm business-ul pentru a crea plusvaloare ulterioară. Cele mai mari probleme au fost acolo unde activele nu au fost folosite conform proiectului respectiv, acolo unde contribuția proprie nu a fost clară. Există o marjă de proiecte aprobate și neimplementate.

Principalul nostru obiectiv este educația financiară. Cele mai multe discuții privind partea financiară le avem direct cu ei (n.r. – antreprenorii). Educația financiară poate fi soluția. Antreprenorii au învățat mult din ultimele crize, cred că orizontul este pozitiv, inclusiv la Craiova. Cred că viitorul Craiovei îl reprezintă aeroportul, studenții și cred că va deveni, de asemenea, un important centru IT. Cam acestea ar fi direcțiile.

Un scenariu negativ ar putea fi doar dacă războiul de lângă noi va escalada. Suntem într-o postură oportună, trebuie să fim suficient de smart să putem atratge fonduri europene.

AGENDA DE LIDER


Discutăm cu speakerii din panel despre principalele puncte ale agendei de business a companiilor pentru anul 2024, planurile de dezvoltare ale companiilor, dar și despre cât de des se discută despre elemente precum cashflow/investiții/inovație /sustenabilitate/forță de muncă/ transformare digitală/etică și responsabilitate/etc în ședințele de board și întâlnirile managementului companiei.

CAMELIA ȘUCU – Fondator ClassIn

Craiova are o mare chemare pentru afaceri. Când investești și deschizi o afacere într-un anumit loc, trebuie să te uiți la comunitatea respectivă, pentru că ajuți la dezvoltarea comunității respective și împreună câștigați. Eu am mărit familia ClassIn prin deschiderea unui showroom în Craiova, chiar azi facem deschiderea, iată că am punctat-o deja pe agendă.

Ce am identificat tot mai acut ca problemă este forța de muncă și investiția în oameni. Poți aveam oportunități nenumărate, fără forță de muncă educată și bine pregătită, fără aportul nostru ca antreprenori, nu are succes. Pentru sănătatea unui business, este foarte important să știi că angajații tăi sunt sănătoși, fizic, educațional și material, pentru că ei fac parte din comunitatea de care ai nevoie, cu care muncești și mergi mai departe.

Băncile pot părea mai rigide, însă în experiența mea, când am fost prima oară să iau un credit, eram foarte nelămurită de ce nu pot să conving să îmi dea un credit. Asta e partea bună a antreprenorului, că el crede în produsul lui, chiar dacă poate ceilalți nu cred. Perseverența este ceea ce le trebuie tinerilor. Trebuie să creadă în ideea lor, în produsul lor, să nu le fie frică și să iubească greșelile la fel de mult ca succesul, pentru că pentru succes e nevoie să treacă prin multe greșeli. În energia pe care o are antreprenorul, de a construi, de a face, el crezând mult în produsul lui, uită uneori că trebuie să se uite și la bancă, la un cashflow, la cum își poate susține investiția. Dacă produsul este bun și piața îl cere, trebuie foarte multă muncă și va reuși.

În companie am oamenii pe care mă baze, îmi petrec cel puțin o oră dimineața uitându-mă pe mailuri, îmi place să fiu informată pentru a putea regla împreună cu echipa mea, sunt genul de lider care lucrez împreună cu echipa mea. Dacă am avut pierderi, mi le-am asumat eu, pentru că nu am investit bine acolo unde am pierdut.

ELENA BARABANCEA – Director Investiții și Dezvoltare Iridex

Agenda de business pentru 2024 este destul de aglomerată. Suntem atenți în piață la licitațiile care apar, care sunt compatibile domeniului nostru de activitate, pentru a ne extinde portofoliul de clienți. La începutul lui 2024, ne-a fost atribuit un contract important.

Importantă este determinarea, chiar dacă poate la mijloc sunt foarte multe nopți albe. Apoi echipa, persoanele pe care le aleg în jur, astfel încât să se susțină reciproc în momente mai puțin favorabile. Apoi monitorizarea cifrelor, astfel încât să nu ai surprize neplăcute în pofida eforturilor pe care le-ai făcut.

Parteneriatele cu autoritățile locale trebuie să fie deschise, sănătoase, au scopuri comune, practic, în a ridica calitatea vieții unor comunități și din acest considerent nu se poate ridica nici mediul privat, nici cel instituțional, fără eforturi comune. Legat de comunitate și scopuri comune, trebuie să funcționeze în ambele sensuri și să se susțină reciproc.

Suntem oameni și mai pot apărea și erori, ne recalibrăm astfel încât să le rezolvăm. Suntem în situația de testare a unui proiect inovativ astfel încât să integrăm inteligența artificială, pentru a putea, cumva, să eliminăm erorile care pot apărea de la factorul uman. Apreciez că firmele care integrează cât mai repede sistemele de AI vor avea un avantaj pe piață. Trebuie să integrăm, pentru că ne optimizează foarte mult procesele. 

PAUL HANDRO – Director Zonal Retail BCR

Avem două direcții esențiale: educația financiară, care este pe agenda BCR din 2016. Am învătat mult în acești ani, atât în zona de finanțe personale, cât și de antreprenoriat. Avem o echipă de profesori de educație financiară, care livrează în tot ceea ce înseamnă mediu local, dincolo de zona online. Un punct important este zona de digitalizare. Ați auzit cu siguranță de George. Suntem singura bancă ce oferim fonduri de pensii prin intermediul aplicației. Este un adevărat ecosistem, avem aproape 2 milioane de utilizatori activi ai aplicației George.

Promovăm antreprenoriatul, practicile bune de antreprenoriat. Susțin ideea de hub de tineri și să mergem mai departe pe acest concept: rămâneți în Craiova, pentru că este un oraș emergent, cu potențial. Cred că trebuie să stimulăm tinerii, pentru că Craiova exportă inteligență. E important să stimulăm noi toți să rămână cât mai multă inteligență aici, în Craiova.

Ideea care s-ar putea promova în fața tinerilor: contează mult ca noi, cei care avem o experiență, fie că vorbim de banking, fie că vorbim de antreprenoriat, trebuie să coborâm în zona tinerilor. Aceasta este ideea hub-urilor, a școlii de business, vrem să explicăm ceea ce înseamnă antreprenoriatul. O recomandare pentru tinerii antreprenori este să nu se teamă de refuzuri, de eșec. Am fost întrebat cum gestionăm eșecul. Poate că școala ne învață asta, dar în general din greșeli înveți, din refuzuri înveți. Vedem vârful aisbergului, dar nu vedem echipa din spate, care a creat aisbergul.

Unirea face puterea. E clar că mediul de business asigură taxele și impozitele, administrația asigură infrastructura, educația, reglementare. Am avut târg de Crăciun, târg de Paște, zilele trecute a fost și o întâlnire cu mediul HoReCa. Clar e vorba de uniune ca să avem un progres.

Elementul de tehnologie va potența activitatea, ne va ajuta foarte mult. Vizavi de echipă, avem un nivel de retenție de peste 90%, avem o echipă stabilă, care ne ajută foarte mult. 

ACȚIUNI ȘI TENDINȚE


Vedem ce acțiuni punctuale sunt relevante pentru dezvoltarea organizațiilor sau studii de caz concrete despre situații companiile au navigat cu succes în perioade de schimbare majoră și lecțiile învățate, care sunt noile abilități de leadership pentru a face față noilor vremuri, dar și impactul tehnologiei și AI în domeniul leadershipului și luării deciziilor. Aflăm care este rolul liderilor în crearea/menținerea culturii organizaționale în contextul actual, care ar trebui să fie rolul social al antreprenorilor/corporațiilor și dacă este leadershipul etic un moft în vremuri de supraviețuire.

CĂTĂLIN GAVRIZESCU – Coordonator Corporații Regionale Raiffeisen Bank România

Trăim vremuri interesante, schimbarea este cuvântul și atributul acestor perioade. Migrarea în mediul digital este preocuparea numărul unu a mediului de afaceri și băncile cred că sunt reprezentative în zona asta. Pentru asta se fac eforturi pentru migrare online și pentru a putea fi accesată banca mai ușor de pe mobil. Agențiile bancare trec printr-o transformare, se trece din zona de folosire a unei agenții în zona de consultanță financiară. Un consultant financiar poate ușura foarte mult calitatea interacțiunii cu banca și te poate ajuta să iei decizii.

Ne apropiem la nivel planetar la generațiile Millenials și Z să atingă 50% din populație. Ei privesc business-urile la nivel diferit față de generațiile din urmă. Millenials sunt la nivel actual generația cea mai bine educată dintre cele care există. Liderii trebuie să înțelegă asta și să își adapteze business-urile în funcție de asta. Liderii trebuie să fie cei care să susțină adoptarea tehnologiei în firme. Comunicarea despre AI este importantă și ea trebuie comunicată de liderii companiilor. Trebuie să vedem cât de sustenabil e business-ul, este vorba de cum dai înapoi, cum comunici, trebuie să se vadă asta. Toate au la bază aceleași patru caracteristici ale liderilor. Un lider trebuie să fie integru, empatic, mai ales cu angajații săi, nu mai vorbim de clienți, să aibă abilități de comunicare, e foarte importantă comunicarea celei mai mici decizii până la cel mai mic nivel, și nu în ultimul rând trebuie să fim rezilienți.

Băncile sunt un hub de date uriaș, finanțăm de la persoane fizice la orice companie din orice tip de industrie. Băncile au investit foarte mult în dezvoltare și AI. Este una din zonele în care Raiffeisen Bank investește foarte multe resurse. Altă zonă în care investim mult cu AI este cea de reglementare, e un volum foarte mare de reglementări. AI are un rol foarte mare aici, poate ajuta la simplificarea modului în care agentul bancar are acces la informația din proceduri. AI nu este neapărat un tool care duce la eliminarea unui job, este un tool care eficientizează jobul cuiva. Avem grupuri de voluntari în toate zonele care lucrează cu tool-uri AI. Dacă nu este explicat cum trebuie, va fi privit cu reticență.

Raiffeisen Bank este prima instituție care a publicat în România un raport de CSR și continuă să facă asta anual. Vorbim de tineri, ei vor să vadă contribuția la comunitate dacă vrei să lucreze pentru tine. Rolul corporațiilor este de a investi și de a contribui în zone precum educație, cultural, în zona de asocieri cu autorități locale pe diverse programe.

E important să avem o structură organizațională bazată pe etică la toate nivelurile.

DORIN SOARE – Director General și Președinte al Consiliului de Administrație RELOC Craiova

Trecem printr-o perioadă de transformare și adaptare, iar noi avem o serie de provocări de acum înainte. Trebuie să facem în așa fel încât să răspundem unor obiective deja stabilite de Uniunea Europeană. Pentru noi, asta înseamnă schimbarea capacității de producție, adaptări tehnologice. În ceea ce privește business managementul, și noi suntem în etapa de a adapta, dar și de a aduce industria feroviară la nivelul anului 2024.

Potențialul de dezvoltare este fantastic, trebuie să găsim metodele corecte, oamenii cu care se pot face aceste transformări și banii necesari.

Creativitatea dusă la extrem trebuie luată de la vârful piramidei și dusă până la fundație. Aceea este de fapt creativitatea antreprenorului. Și dacă în lanțul de transmitere a informației, acea creativitate se pierde, creativitatea și capacitatea de a înțelege ceea ce îți transmite antreprenorul astfel încât să o pui în cuvinte și să crezi în acel aspect cred că e esențial pentru un lider. E importantă creativitatea pentru un lider, pentru reziliență și dezvoltare.

Mai are un pic de învățat inteligența artificială despre tehnologia pe care o folosim noi. Pe partea de business management și de business performance vrem să folosim AI. Vrem să implementăm un sistem de conducere a tehnologiei. Vrem să luăm exemplu din automotive și să vedem cum putem aplica astfel de tehnologii.

Noi avem responsabilitatea celor 900 de angajați și a familiilor acestora, care depind de salariul lunar pe care ei îl duc acasă. De multe ori, punem pe primul plan plata salariilor și nu profitul companiei. Noi nu căutăm forță de muncă deja calificată, avem programe proprii de pregătire și reformare. Atitudinea și seriozitatea sunt principalele două criterii la angajare. Competențele în această activitate de nișă s-au pierdut.

Pentru a susține o organizație funcțională, etica e una dintre componentele fundației.

STAREA DE SĂNĂTATE: MOTORUL PERFORMANȚEI ȘI REUȘITEI ÎN AFACERI

ALINA EPURE – Doctor în Medicină & Health Coach

Am văzut multe programe de wellbeing implementate la noi în țară, dar cifrele la nivel global nu arată foarte bine, ceea ce înseamnă că nu cunoaștem bine noțiunea acestor programe. Trebuie să ne preocupăm de ce îi trebuie angajatului pentru a avea o stare de bine. Wellbeingul presupune sănătate fizică, mentală și emoțională, apoi dezvoltare personală și profesională. Este important să vedem care este starea de sănătate a angajaților noștri.

Cum integrăm în cultura organizațională politicile de wellbeing? Am implementat în multe companii și am dezvoltat un concept diferit, primesc rapoarte de medicina muncii și dezvolt ulterior un program personalizat. Tot ce înseamnă wellbeing înseamnă a te uita atent la angajat. Apoi aplicăm un chestionar pentru a vedea parametrii și de acolo pornim cu programe educaționale. Facem o serie de analize medicale, screninguri de boli autoimune, screening de cancer. Dacă faci un program de wellbeing și ne uităm peste trei ani și nu vedem schimbări, nu este un semn bun.