FacebookTwitterLinkedIn

A organizat, împreună cu colegii de liceu, printre primele tabere de robotică din România și oferea meditații la matematică prin Mc Donald’s-uri în schimbul unor sandwich-uri. Iar acesta a fost doar începutul.

Andrei Nicolae are 26 de ani și este originar din Drăgășani, județul Vâlcea. A venit în Capitală la vârsta de 14 ani, când a obținut o bursă la Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB). A fost olimpic național la matematică, fizică și științele pământului în liceu, iar apoi a început să cocheteze și cu robotica. 

Iată cine sunt tinerii din promoția 2022 – Forbes 30 sub 30

În timpul liber îi place să joace fotbal și să meargă pe stadion, să petreacă timp cu familia, cu prietenii apropiați sau să pregătească copiii la matematică. „Mama și tătăl meu sunt profesori și mereu au fost inspirația mea. Faptul că mama a schimbat viitorul a mii de tineri m-a atras către zona educațională, unde eu m-am regăsit. Să lucrez cu mii de copii pe care să îi văd evoluând și împlinindu-și visele e cea mai mare satisfacție profesională pe care pot să o am. Mai departe lucrurile s-au mulat ușor pe personalitatea mea și munca a devenit pasiunea și scopul meu nr. 1”, afirmă tânărul.

În ultimii ani de studiu a început să ofere meditații la matematică pentru elevii care voiau să plece în străinătate, iar, după terminarea clasei a XII-a, a ales să își continue educația în Germania, la Universitatea Jacobs, unde a fost asistentul profesorului său de matematică timp de trei ani. „În facultate am lucrat la Philips, unde împreună cu Cristi Presura am reușit să scoatem nouă brevete de invenție. Ulterior, am fost ajutor de profesor și am lucrat la Daimler. Tot atunci am început să lucrez la primul start-up, un soft de semaforizare inteligentă pe care l-am continuat și în România timp de doi ani. În ultimul an de facultate m-am apucat de vreaulafacultate.ro (Youni de azi), start-up pe care l-am crescut alături de Ștefan Tapescu și Daniel Posdărăscu”, spune Andrei. 

Vezi cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Youni este una dintre cele mai mari platforme de aplicare la universitățile din Europa de Est. De asemenea, Youni4youth (Y4Y) este o organizație care se adresează elevilor din România, sub umbrela Youni, și care își propune să le ofere elevilor și studenților de la noi din țară și din afară posibilitatea de a-și pune în practică propriile idei, dar și „de a aduce ceea ce lipsește învățământului românesc: aplicabilitate”, adaugă Andrei Nicolae. Youni Center, un centru de pregătire pentru admiterea la universitate, este cel mai nou proiect al tânărului, care urma să fie lansat în toamna acestui an. „În momentul de față, suntem 19 persoane care lucrăm zi de zi la creșterea Youni. Anul acesta, compania a avut un profit de 300.000 de euro și sperăm ca până la finalul anului să atingem pragul de 1 milion de euro”, susține cofondatorul Youni.

Business-ul tânărului este prezent în acest moment în trei țări: Ucraina, Kazakhstan și Uzbekistan, iar din luna septembrie și în Ungaria, Turcia, Polonia. „Am strâns până în acest moment 745.000 de euro în investiții și vrem să pregătim o rundă mai mare spre finalul anului. Dorim să deschidem și mai multe birouri locale în România, în special cu Youni4Youth, pentru a putea fi mai aproape de tineri. O altă piață pentru care ne pregătim cu pași mărunți, dar siguri, este America. (…) Sistemul nostru pre-universitar produce în continuare valori, iar elevii noștri sunt mai bine pregătiți decât cei din multe alte state. Concomitent, putem observa și interesul sporit al universităților din afară pentru studenții noștri”, conchide Andrei.