FacebookTwitterLinkedIn

Companiile din industria de IT din Cluj-Napoca sunt cunoscute pentru abordările lor inovatoare și pentru dezvoltarea de soluții tehnologice de ultimă oră.

Ecosistemul de start-up-uri, dar și colaborarea între companii, favorizează inovația și stimulează dezvoltarea de noi tehnologii și produse, creând o ”competiție benefică” creșterii economice.

fme România se numără printre puținele companii care și-au crescut constant afacerile în ultimii 10 ani și au rămas profitabile în ciuda oricăror adversități, fie că a fost vorba despre criză economică, socială sau pandemie. 

Un interviu alături de Ioan Negrea, General Manager fme România

Care sunt principalele obiective ale strategiei de business şi principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?

În viziunea noastră, obiectivele financiare sunt doar o consecință a atingerii celorlalte obiective și de aceea ne concentrăm în primul rând pe sursa avantajului nostru competitiv – excelența în servicii de ECM (Enterprise Content Management) sau Document Management și Migrare de date între diverse aplicații sau platforme. Gândirea și strategia pe termen lung sunt în ADN-ul nostru și din acest punct de vedere ne planificăm cu grijă în ce piețe dorim să concurăm și cu ce servicii, platforme sau produse.

Principalul nostru produs, migration-center.com, pe care îl dezvoltăm la Cluj-Napoca încă din 2005, are o evoluție extraordinară și continuăm să investim în dezvoltarea lui. Anul trecut, am lansat un nou produs, dqman.com, care are un start promițător și un mare potențial de creștere. Investim constant în training și certificări pentru colegii noștri pentru a ne asigura că oferim clienților noștri cea mai înaltă expertiză, iar colegii se dezvoltă profesional și lucrează într-un mediu stimulant și competitiv.Pentru a le putea oferi clienților soluții cât mai complete, ne concentrăm și pe tehnologii adiacente precum Cloud, Business Intelligence și Custom Software Development sau aplicații la cheie.

Trecând la obiective puțin mai cuantificabile, un obiectiv de business esențial pentru noi este satisfacția celorlalte părți interesate în afacerea noastră, în special clienții și angajații. Principalul nostru KPI este NPS-ul (Net Promoter Score) prin care monitorizăm constant satisfacția clienților noștri, dar și pe cea a colegilor noștri. În principiu, dacă acest indicator are o evoluție pozitivă, rezultatele financiare pozitive vor fi o consecință.

Nu în cele din urmă, obiectivele financiare, profitul și cifra de afaceri, sunt cruciale pentru a atinge sustenabilitate pe termen lung. La nivel de grup, avem deja setată strategia până în 2025. Pentru a ne atinge obiectivele, trebuie să creștem între 10% și 15% pe an, de la o cifră de afaceri de 40 mil EUR în 2022, la 50 mil EUR în 2025. Această strategie a fost dezvoltată înainte de pandemie sau de războiul din Ucraina, așa că deja a suferit modificări, practic reevaluăm obiectivele strategice în fiecare an. În ansamblu, progresăm conform planului stabilit, apropiindu-ne de atingerea obiectivului nostru de 50 milioane EUR cifră de afaceri la nivel de grup, cu prezență pe trei continente: Europa, America și Asia.

Anul acesta, am început deja discuțiile pentru strategia pentru 2030. Cum am spus, gândirea pe termen lung este parte a ADN-ului nostru și se poate vedea foarte bine în dezvoltarea noastră de-a lungul anilor.

Ca principale realizări în acest an, aș menționa NPS-ul, care a avut o evoluție pozitivă față de anul trecut, semn că atât clienții cât și angajații noștri consideră că suntem pe drumul cel bun, cimentând bazele pentru a continua creșterea din ultimii ani.

Ca evoluție a cifrei de afaceri, 2023 a fost un an provocator, cel puțin în prima parte, abia în Q2 am reușit să egalăm nivelul anului 2022, iar Q3 și Q4 arată semne pozitive. 

Care sunt previziunile privind activitatea companiei pe termen mediu?

Suntem într-o perioadă de evoluție tehnologică accelerată și trebuie să ne adaptăm pentru a putea fi relevanți în anii care urmează. Pandemia, războiul din Ucraina, evoluția economiei globale au setat câteva linii de dezvoltare de bază pentru perioada următoare:

Nevoia de digitalizare și adopția accelerată a tehnologiilor cloud de către clienții noștri ne‑au determinat să dezvoltăm parteneriate tehnologice strategice, care ne permit să rămânem competitivi. Colaborăm strâns cu lideri din industrie, precum Veeva Systems, Microsoft, Opentext, AWS și Qlik, pentru a furniza soluții inovatoare clienților noștri. Aceste parteneriate tehnologice ne permit să aducem în prim-plan tehnologii de vârf, adăugând valoare operațiunilor unui spectru larg de clienți.

Inteligența artificială și inovația prin intermediul acesteia joacă un rol esențial în modul în care noi și clienții noștri operăm și luăm decizii. Prin utilizarea algoritmilor avansați de inteligență artificială, putem analiza datele în timp real, identifica tendințe și modele ascunse și oferi insights valoroase pentru optimizarea proceselor și luarea deciziilor.

Resurse umane și lucrul de la distanță. Deja ne confruntăm de câțiva ani cu o piață de HR supraîncălzită, fiind foarte dificil să găsim talente în număr suficient și la un nivel de competență acceptabil pentru clienții noștri. Pentru noi, acest lucru înseamnă investiții majore în training, dar și o diversificare a piețelor în care angajăm. Lucrul de la distanță a eliminat multe bariere și anul acesta am decis să mai adaugăm o entitate la fme Group – fme India.

Care sunt valorile companiei dumneavoastră? 

În cadrul fme, integritatea este piatra de temelie a fiecărei acțiuni pe care o întreprindem. Ne ghidăm după principiile etice și ne angajăm să fim sinceri, transparenți și corecți.

Dăm dovadă de profesionalism în toate aspectele activităților noastre și ne străduim să oferim servicii și produse de cea mai înaltă calitate, bazându-ne pe expertiza noastră tehnică și pe abilitățile noastre profesionale.

Avem o abordare strategică și responsabilă față de mediul în care ne desfășurăm activitatea și față de resursele noastre. Ne concentrăm pe dezvoltarea durabilă, luând în considerare impactul pe termen lung al deciziilor noastre asupra business-ului, dar și asupra comunității noastre.

Suntem o echipă unită, în care fiecare membru aduce contribuții valoroase și unice. Colaborăm strâns, împărtășind idei și experiențe pentru a găsi cele mai bune soluții și pentru a atinge obiectivele noastre comune. La nivel de echipe, încurajăm inițiativa și inovația, oferind colegilor noștri libertatea de a-și exprima ideile și de a lua decizii informate. 

Suntem deschiși la schimbare și adoptăm o abordare agilă și flexibilă în fața provocărilor. Avem o atitudine pozitivă și orientată către soluții, fiind încrezători că orice obiectiv este realizabil prin eforturi susținute și creativitate.

Aceste valori, care ne definesc cultura organizațională, ne călăuzesc în fiecare acțiune pe care o întreprindem și suntem dedicați să le evidențiem în tot ceea ce facem.