După 10 ani de activitate, EvoPack a depășit pragul de 10 milioane de euro cifră de afaceri la nivel de grup și își propune pentru 2026 o creștere accelerată până la aproximativ 14 milioane de euro.
România urmează direcția Europei de Vest în ceea ce privește ambalajele biodegradabile, însă într-un ritm mai lent, urmând ca presiunea legislativă și cererea să accelereze tranziția în anii următori.
„Cred că următorii ani vor aduce o maturizare accelerată a pieței și o creștere semnificativă a cererii pentru soluții sustenabile”, a menționat Cosmin Vacariu.
Compania din industria ambalajelor are în prezent o echipă consolidată, o infrastructură logistică și de producție modernizată și un portofoliu diversificat de clienți din retail, industrie și HoReCa. În ultimii ani, aceasta a urmărit constant creșterea volumelor și eficientizarea operațională, păstrând focusul pe dezvoltare sustenabilă și profitabilitate.
„Ultimii ani au adus o accelerare vizibilă a businessului, în special în perioadele în care piața a avut nevoie de parteneri flexibili și capabili să livreze rapid”, a declarat Cosmin Vacariu, CEO & fondator EvoPack România.
Creșterea a fost susținută atât de extinderea portofoliului de clienți, cât și de investițiile realizate în logistică, automatizare și capacitate operațională. „Anii cu cea mai mare dinamică au fost cei în care am reușit să integrăm rapid noi categorii de produse și să răspundem eficient schimbărilor din piață”, a mai adăugat el.
Exportul reprezintă astăzi o parte importantă din businessul EvoPack și a devenit o direcție strategică de creștere. Dacă la început, compania activa aproape exclusiv pe piața locală, în prezent, colaborează cu parteneri din mai multe piețe europene, pe fondul creșterii calității și competitivității produselor.
Cele mai profitabile au fost segmentele cu valoare adăugată mare și produsele personalizate, iar portofoliul s-a transformat treptat din produse standard în soluții integrate, adaptate fiecărui client, cu accent pe eficiență și sustenabilitate.
În industrie, marjele de profit sunt tot mai mici, iar competitivitatea depinde mai puțin de preț și mai mult de eficiență, flexibilitate și logistică.
Cele mai importante investiții au fost direcționate către extinderea infrastructurii logistice și modernizarea capacităților de producție. „Aceste investiții au crescut semnificativ eficiența operațională, viteza de livrare și capacitatea de a gestiona volume mai mari într-un timp mai scurt. În același timp, au redus dependența de procese manuale și au îmbunătățit predictibilitatea operațională”, a explicat Cosmin Vacariu.
Provocări globale și strategie de creștere pentru EvoPack
„Ultimii ani au fost extrem de provocatori pentru întreaga industrie. Volatilitatea materiilor prime, creșterea costurilor logistice și inflația au obligat companiile să devină mult mai agile și mai eficiente. Pentru noi, acest context a accelerat procesele de optimizare internă, renegociere strategică și diversificare a surselor de aprovizionare”, a precizat CEO-ul & fondatorul EvoPack România.
Pentru EvoPack, automatizarea este o direcție strategică majoră. Investițiile din ultimii ani au vizat echipamente moderne, digitalizare și optimizarea fluxurilor de lucru, astfel încât o mare parte din procesele repetitive sunt astăzi automatizate, contribuind la creșterea productivității și reducerea erorilor.
Compania este prezentă pe mai multe piețe europene, unde cerințele privind calitatea, sustenabilitatea și respectarea termenelor de livrare sunt foarte ridicate. Acest context a accelerat profesionalizarea organizației și adaptarea la standarde internaționale.
Pentru următorii trei-cinci ani, compania urmărește o strategie bazată pe creștere organică, extindere regională și diversificarea portofoliului. Obiectivul este consolidarea poziției pe piața din România și multiplicarea businessului prin investiții sustenabile și dezvoltare strategică.
Tehnologie, sustenabilitate și viitorul industriei ambalajelor
Tehnologia schimbă profund industria ambalajelor, iar automatizarea și AI-ul contribuie la optimizarea stocurilor, reducerea pierderilor și o planificare mai eficientă a producției. În viitor, avantajul competitiv va aparține companiilor care combină viteza operațională cu analiza inteligentă a datelor și flexibilitatea în execuție.
Cea mai importantă inovație din fabrică a fost integrarea tehnologiei în procesele operaționale și logistice, ceea ce a dus la un flux mai eficient, mai predictibil și capabil să susțină volume mai mari și termene de livrare mai scurte.
Cel mai dificil compromis în zona ambalajelor sustenabile rămâne echilibrul dintre sustenabilitate și cost, deoarece soluțiile eco sunt, încă, mai scumpe decât cele convenționale. „Provocarea este să găsim soluții care să fie sustenabile, dar și scalabile economic pentru clienți”, a afirmat Cosmin Vacariu.
Pentru companie, „10 ani EvoPack” înseamnă construcție, reziliență și evoluție continuă, dar și o responsabilitate de a continua dezvoltarea în următorul deceniu.
„Noi am ales să investim constant în relația cu clienții, automatizare și optimizarea proceselor interne pentru a putea susține atât calitatea, cât și profitabilitatea pe termen lung.”
Cosmin Vacariu,
CEO & fondator EvoPack România