Rețeaua de stații de încărcare a vehiculelor electrice operată de EVconnect va depăși pragul de 500 unități până la sfârșitul acestui an, urmând ca până în 2025 să cuprindă cel puțin 3.000 de instalații.
”Dezvoltarea infrastructurii de încărcare a fost realizată doar din surse de finanțare proprii”, a anunțat compania.
Stațiile de încărcare au puteri de până la 400 kW și pot fi integrate cu sistemele fotovoltaice rezidențiale. Compania a început dezvoltarea acestei rețele încă din 2014.
Anul trecut, în rețeaua EVconnect s-au înregistrat 166.244 de sesiuni de încărcare, însumând 2,37 GWh de electricitate.
Una din cele mai mari provocări în menținerea funcționarii corecte a stațiilor este dată de multe ori de instabilitatea rețelelor electrice, fluctuațiile constante de tensiune și rețeaua electrică învechită sau capacitățile insuficiente de putere, în special în zonele urbane, precizează compania.