Compania Enexus a anunțat semnarea unui contract EPC pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate instalată de aproximativ 75 MWp în Alba Iulia, în parteneriat cu Compeador Construct, subsidiară a vehiculului de investiții al grupului turc Astor Enerji în România. Valoarea investiției în parcul fotovoltaic, fără a include stația de transformare, este estimată la 33 mil. de euro.
Proiectul include, pe lângă dezvoltarea centralei solare, și construcția unei stații de transformare de 220 kV (2×80 MVA), infrastructură necesară pentru conectarea capacității de producție la rețeaua națională de transport al energiei și pentru stabilizarea livrării de electricitate în sistem.
Proiectul se află în fază incipientă de construcție, iar lucrările vizează atât parcul fotovoltaic, cât și infrastructura de înaltă tensiune necesară integrării în sistemul energetic național.
Mișcarea vine într-un moment de expansiune accelerată a capacităților regenerabile în România, în care accentul se mută treptat de la instalarea de noi capacități la integrarea acestora în rețea. Creșterea rapidă a producției din surse solare pune presiune asupra infrastructurii existente și a mecanismelor de echilibrare, ceea ce determină investitorii să prioritizeze proiecte care includ și componente de racordare robustă.
„Provocarea actuală nu mai este doar instalarea de capacitate nouă, ci integrarea ei inteligentă în sistem. Proiectele care includ infrastructură de înaltă tensiune și sunt gândite pentru flexibilitate vor rămâne relevante pe termen lung”, a declarat Mesut Güler, CEO Enexus.
Pentru grupul turc Astor, listat la Bursa din Istanbul și activ în producția de echipamente de înaltă tensiune, proiectul din Alba Iulia marchează consolidarea prezenței pe piața românească, într-un context regional în care investițiile în infrastructură energetică accelerează.
Parteneriatul dintre Astor și Enexus a fost consolidat în cadrul Forumului Energetic Turco–Român organizat în noiembrie 2025 la Ankara și reprezintă unul dintre primele rezultate concrete ale dialogului dintre investitorii turci și dezvoltatorii locali din sectorul regenerabilelor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.