Republica Moldova va beneficia de un pachet financiar de 60 de milioane de euro destinat modernizării sistemelor de irigare și dezvoltării sectorului agricol.
Guvernul a aprobat proiectele de ratificare a acordurilor de finanțare și grant încheiate cu Agenția Franceză de Dezvoltare.
Pachetul include un credit de 45 de milioane de euro oferit de Agenția Franceză de Dezvoltare și un grant de 15 milioane de euro din partea Uniunii Europene, în cadrul Programului de dezvoltare integrată a agriculturii și irigațiilor (iDRIP), transmite Știri.md.
Prin acest program, autoritățile își propun să modernizeze infrastructura de irigare, să extindă accesul fermierilor la resurse de apă și să reducă pierderile provocate de secetă. Investițiile sunt menite să crească productivitatea agricolă și să îmbunătățească planificarea producției.
Programul prevede reabilitarea a două sisteme centralizate de irigare, situate la Criulenii de Sus (raionul Criuleni) și Călinești (raionul Fălești). După finalizarea lucrărilor, peste 3.000 de hectare de teren agricol vor putea fi irigate.
La Criulenii de Sus vor fi reabilitate aproximativ 1.276 de hectare, iar circa 300 de proprietari de terenuri vor beneficia de acces la servicii de irigare. În Călinești, proiectul vizează reabilitarea a aproximativ 1.794 de hectare, deservind în jur de 65 de deținători de terenuri.
De asemenea, programul include dezvoltarea irigațiilor la scară mică, prin construirea sau reabilitarea infrastructurii de captare a apei pentru fermierii mici și mijlocii care nu sunt conectați la sistemele centralizate.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.