Mai mult de jumătate dintre germani cred că în prezent munca nu mai merită efortul, ca urmare a creșterii plăților de ajutor social și a beneficiilor pentru copii planificate de guvern, arată un sondaj emis marți.
Potrivit Reuters, guvernul a declarat că va crește beneficiile introduse pentru prima dată în 2005 pentru a combate sărăcia copiilor și pentru a ajuta cetățenii să facă față inflației, dar a adăugat că nu dorește să împiedice oamenii să lucreze.
Plățile de ajutor social pentru cei peste 5,5 milioane de șomeri din Germania – numite “bani pentru cetățeni” – vor crește la 563 de euro de la 502 euro pe lună pentru fiecare șomer începând cu anul viitor.
Cheltuielile de închiriere a locuințelor și costurile asigurărilor de sănătate sunt, de asemenea, acoperite de guvern pentru cei care se califică pentru beneficiile anunțate.
Creșterea recent anunțată coincide cu o creștere semnificativă a sprijinului pentru părinții cu venituri mici, aplicabilă începând din 2025. Aceștia vor primi până la 636 de euro pe lună pentru primul copil și încă 530 de euro pentru fiecare alt copil.
Suma este în prezent de 250 de euro pe lună pentru fiecare copil.
Cu un salariu minim de aproximativ 12,4 euro pe oră sau un venit net de 1.450 de euro pe lună, aproximativ 52% dintre germani au impresia că nu mai merită să lucreze, deoarece persoanele angajate full-time care primesc salariul minim pe economie nu câștigă semnificativ mai mult decât cele care trăiesc din ajutor social, arată un sondaj realizat de INSA și publicat de ziarul Bild.
Germanii sunt împărțiți în ceea ce privește decizia de creștere a plăților de ajutor social, cu 45% fiind pentru această măsură a guvernului și 44% fiind împotriva acesteia, arată sondajul realizat pe un eșantion de 1005 de respondenți și analizat de Reuters.
Ministrul Finanțelor, Christian Lindner, a declarat săptămâna trecută într-o prezentare privind alocația de bază pentru copii că ajutoarele sociale nu ar trebui să descurajeze oamenii să lucreze: “Preocuparea noastră este să menținem stimulentele pentru muncă” și a adăugat că angajarea va fi o condiție prealabilă pentru a accesa anumite indemnizații, deoarece șomajul părinților este un factor-cheie al sărăciei copiilor. “Cel mai bun mod de a depăși sărăcia este să muncești”, a declarat Lindner.