Pe bunica mea, buna cum îi spuneam toți cei patru nepoți, am pierdut-o acum patru ani, într-un început de iarnă. Dar nu ne-a părăsit nicio clipă de atunci, trăind frumos în tot ceea ce facem și suntem noi. Va pleca și ea cu ultimul nepot, însă mai e până atunci. Iar când vin sărbătorile de iarnă, dorul de buna se amplifică înzecit, iar noi îl amăgim încercând să păstrăm măcar o parte din obiceiurile învățate de la ea.
Buna a trăit întotdeauna la casă, așa că, mai ales în ultimii ani, pregătirile ei de Crăciun începeau cu luni bune înainte, când ne stresa pe mobil pe fiecare că nu are porc de tăiat. Porcul trebuia să ajungă în ograda ei cel puțin cu trei luni înainte de Crăciun, să poată să-l îngrașe ea cum se cuvine cu porumb și tot felul de fierturi pe care le făcea pe un reșou într-o bucătărie de vară încropită în curte. Bineînțeles că ori unul, ori altul se grăbea să-i cumpere un porc despre care primea mereu update-uri de pe telefonul fix. Buna nu a avut mobil. De pe 15 noiembrie începea postul pe care buna îl ținea miercurea și vinerea, că era bolnavă (dar și foarte pofticioasă) și nu-l putea ține pe tot. Unde mai pui că tăia porcul în prima săptămână din decembrie – să aibă timp să țină slănina în sare și mai apoi să o afume împreună cu cârnații, toba și tot felul de șunci care Doamne ce bune mai erau.
După tăiatul porcului, ieșea mereu de la prăjitul jumărilor un vas imens de untură albă și gustoasă cu care buna gătea tot anul. Tare îi mai plăcea să facă mese mari de Crăciun. Și despre bucatele cu care o umplea am tot scris, nu o să mă mai repet, nu că nu mi-ar face plăcere, dar pentru că mi-e cam foame acum în timp ce scriu și nu mă pot concentra. În schimb, vă spun că termina curățenia de Crăciun cu două săptămâni înainte de sărbătoare și ne stresa pe noi să nu facem mizerie că imediat e Crăciunul și ea s-a chinuit să aibă casa curată bec. De chinuit, nu se chinuia prea mult, pentru că de când o știu buna a avut ajutoare la făcut curat – în special nepoate de frați sau neveste ale nepoților. Însă știa ce să le spună să facă, unde să insiste, verifica totul ca un general de armată și la final le mulțumea cu cea mai bună mâncare pentru că buna era o bucătăreasă renumită în neam.
Curățenia trebuia, așadar, să țină până hăt pe 3-4 ianuarie cel puțin. Atunci venea popa cu crucea și ăsta era momentul culminant al sărbătorilor de iarnă la buna. Lasă Crăciun, Sfinți Ștefan, Vasile sau Ioan, revelion sau Bobotează – toate acestea se comprimau într-o singură zi – cea în care venea popa cu crucea. Ne dădea trezirea de la șapte dimineața deși știam, sigur-sigur, că la noi nu ajunge decât după. Trebuia să fim spălați, îmbrăcați de sărbătoare și mai ales aliniați, drepți, pentru momentul în care intra popa cu Iordanul, ne dădea să pupăm crucea și ne binecuvânta peste cap cu busuiocul. Nu era atât de simplu precum scriu eu aici pentru că generalul curățeniei intra din nou în buna și ne comanda fiecare pas – mai repede cu baia, bărbieriți-vă, vedeți că aveți cămăși curate, nu vă luați tricourile alea urâte, pieptănați-vă…
După care ne trimitea pe fiecare din cinci în cinci minute să ne uităm pe stradă să vedem pe unde e popa. Ea aranja pe o măsuță o supieră din serviciu de masă, plină cu apă, în care preotul scutura mănunchiul de busuioc și din care luam și ne făceam cruce și ne închinam multe zile după, un platou de prăjituri și niște bani pentru biserică, tot mai mulți de la an la an pe măsură ce ne angajam noi, nepoții, și ne putea cere să contribuim. Preotul ajungea până la urmă și la noi, iar mândria cea mai mare a bunicii era să-i povestească despre fiecare nepot care pe unde lucrează, pe unde a călătorit, ce i-a adus, și mai ales ce perspective de însurătoare are. Minunat.
Porc tăiem și acum, se ocupă mama. Dar nu prea mai facem toate specialitățile bunei pentru masa de Crăciun. Pe popa nu-l mai așteptăm cu toții, dar trece în fiecare an și află noutăți despre noi de la mama. Post ținem miercurea și vinerea, iar pe buna în sufletele noastre tot anul. De plecat, a plecat mulțumită că ne știa pe fiecare la casele noastre. Buna mai e cu noi și va pleca atunci când o vom face și noi. Dar mai e până atunci. Sărbători fericite! Și bucurați-vă de ele în familie – familia de acasă și cea din suflet.