
Din noua poziție, Delia Corniciuc va conduce activitățile de marketing ale diviziei de băuturi răcoritoare pentru Balcanii de Est, asigurând coordonarea strategiei departamentului în linie cu obiectivele de creștere setate pentru această categorie.
“Suntem încântați să o primim pe Delia în echipa noastră și suntem convinși că venirea ei va fi o parte esențială în atingerea obiectivelor pe care le avem setate pentru perioada următoare. Ne dorim să avem un drum plin de proiecte și campanii inovatoare, pentru a consolida poziția categoriei în piață și pentru a ne menține în topul preferințelor consumatorilor”, a declarat Adrian Lăcătuș, East Balkans Senior Commercial Director.
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL în anul 2019
“Ma bucur să mă alătur PepsiCo România și, împreună cu echipa dinamică pe care am cunoscut-o în cadrul companiei sunt sigură că vom avea rezultate remarcabile care vor consolida poziția PepsiCo în piața băuturilor răcoritoare. Îmi doresc să construiesc numeroase proiecte frumoase pentru segmentul de băuturi, în contextul unei piețe în care comunicarea de brand si inovația sunt inseparabile, iar preferințele consumatorilor sunt în continuă schimbare”, a declarat Delia Corniciuc, Senior Marketing Manager – East Balkans.
Delia Corniciuc este licențiată în economie la Academia de Studii Economice din București, iar anterior venirii în echipa PepsiCo, a ocupat mai multe poziții în cadrul companiilor Mars și Beiersdorf.