Armina Popeanu a creat o platforma integrată de educație antreprenorială în domenii creative care își propune să contribuie la a-i ajuta pe arhitecți, designeri și alți antreprenori din industriile creative să își crească afacerile.
Armina Popeanu, arhitect, antreprenor, fondator a Business of Creativity
Care sunt principalele obiective pentru aBC în acest an?
a Business of Creativity este un proiect complex, de educație antreprenorială pentru cei ce activează în industriile creative, pe care l-am pornit în 2022, după ce am acumulat experiența a 10 ani de antreprenoriat ca fondator al brandului Lyria și a studioului de arhitectură AArchitects. Platforma aBC se adresează arhitecților, designerilor, dar și altor creativi, pentru care pregătirea academică nu oferă suport suficient pentru a se putea lansa ca antreprenori sau freelanceri. Iar cum la noi afacerile din industriile creative sunt încă la început, platforma se dorește a fi un ajutor real, accesibil și totodată un instrument de învățare continuă. Obiectivele strategice sunt conștientizarea importanței cunoștințelor de business în rândul antreprenorilor creativi și implicit crearea impactului și dezvoltarea sustenabilă a business-urilor antreprenorilor creativi.
Ne propunem ca prin formele noastre de conținut – întâlnirile lunare de antreprenoriat creativ, podcastul ce acoperă conversații cu antreprenori din domeniu, respectiv prin programele de consultanță să ajungem la și mai multe persoane care să își crească în mod sustenabil afacerile.
Cum a evoluat aBC în ultimul an și ce estimați pentru 2023?
Activitatea noastră la aBC se măsoară în impactul pe care îl putem produce în viețile profesionale ale antreprenorilor. În ultimele luni am crescut comunitatea la peste 1000 de arhitecți, designeri și creativi care își iau valoare din comunitatea noastră, fie că vin la întâlnirile lunare din București, ascultă podcastul aBC sau consumă alte forme de conținut ori lucrează cu noi în serviciile de consultanță și strategie de business 1:1. Într-un an de la înființare avem 35 de experți care ni s-au alăturat ca speakeri și au împărtășit din know-how-ul lor, am crescut de la 20 de oameni audiență la prima ediție la 120 de minți creative care vin lunar la întâlnirile aBC. Am obținut o finanțare de 60.000 de euro pentru a dezvolta activitățile din jurul platformei aBC – antreprenoriatcreativ.ro. Suntem la început, iar potențialul de creștere este direct proporțional cu dezvoltarea afacerilor creative.
Ce vă motivează să faceți business în România?
Crearea de impact și implicarea în proiecte cu sens. Poate părea ușor abstract, dar faptul că antreprenorii creativi cu care interacționăm aleg să îmbunătățească procese în business după interacțiunea cu noi și să semneze proiecte mai profitabile, atât pentru ei, cât și pentru clienții lor, iar aici nu mă refer doar din punct de vedere financiar, este ceea ce mă motivează atât pe mine, cât și pe cei trei colegi din echipă. În plus, sunt implicată și în alte inițiative de educație – predau la Universitatea Ion Mincu, fac voluntariat în proiectul De-a Arhitectura, care se adresează elevilor. Simt că reușim, împreună, să producem schimbare.
Care sunt cele mai importante lecții de afaceri pe care le-ați învățat?
Parcursul meu antreprenorial de peste 10 ani a implicat o schimbare de domeniu și, oricât de populară a fost în ultimii ani această sintagmă în rândul antreprenorilor, adaptarea la noi contexte și viteza cu care o faci sunt esențiale. Dar cea mai importantă lecție este să pornești cu un plan. Pare banal, dar e impresionant că majoritatea creativilor pornește din intuiție, iar în 1-2 ani ajung să funcționeze din inerție. Ceea ce de multe ori duce la stagnare. Un plan oferă claritate și dă o direcție.
Ce i-ați recomanda unui tânăr debutant în profesie?
Unui antreprenor creativ la început de drum îi recomand să ajungă să-și înțeleagă publicul țintă – în felul acesta poate crea produse sau servicii care să răspundă unor nevoi reale. Apoi i-aș sugera să fie deschis la feedback și învățare. Și să aleagă un mentor care să fie într-o etapă de dezvoltare superioară. Acesta îi poate oferi perspective noi care-l vor ajuta să înțeleagă etapa în care se află business-ul, dar și care este procesul pe care trebuie să-l parcurgă pentru a trece la etapa următoare. Am învățat și eu acest lucru din experiență, și, la rândul meu, atât înainte de aBC, dar și în prezent, sunt mentor la Startarium.
De la cine ați învățat cel mai mult pe parcursul carierei?
Sunt într-o continuă etapă de dezvoltare și caut mereu experiențe de învățare formale. Acum parcurg un program de doctorat de business în arhitectură la Universitatea Ion Mincu, un program MBA, dar învăț inclusiv din întâlniri mai puțin formale, cum sunt cele cu comunitatea aBC, sau din sesiunile de consultanță 1:1 pe care le ofer.
Ce urmează pentru aBC?
a Business of Creativity este în prima fază de dezvoltare. Ne propunem să ajungem în următorul an la 10.000 de antreprenori creativi din întreaga țară și vom extinde întâlnirile aBC în toamnă în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Brașov.