FacebookTwitterLinkedIn

Agenții de vânzări sunt în permanentă mișcare, de aceea au nevoie întotdeauna de gadgeturi moderne, rezistente și durabile prin care-și pot duce la bun sfârșit fiecare activitate. Deoarece se întâlnesc frecvent cu clienți sau chiar merg în aceeași zi dintr-un oraș în altul, agenții de vânzări nu au timp să-și încarce la birou dispozitivele. 

Descoperă cele 7 gadgeturi ideale pentru agenții în vânzări și află cum pot ușura acestea munca de zi cu zi de la job! 

Încărcător auto pentru laptop

Unul dintre cele mai populare gadgeturi de oferit agenților de vânzări este încărcătorul auto pentru laptop deoarece acesta va dispune de baterie oriunde și oricând! Vei descoperi numeroase modele de încărcătoare auto pentru laptop, astfel încât mufa de încărcare să se potrivească cu orice port, în funcție de brandul și arhitectura sistemului digital portabil.

Imprimantă portabilă

Imprimanta portabilă cu scaner este ideală pentru clienții dificili, care se răzgândesc până la revenirea cu contractul. Datorită acestui gadget, agentul de vânzări va putea scana, xeroxa sau printa toate actele necesare pentru încheierea și semnarea contractelor chiar la fața locului. Imprimanta este excelentă pentru agenții mereu în mișcare, având un design compact și autonomie ridicată. Vei reuși să închei mai multe contracte într-o singură zi cu ajutorul unei imprimante portabile!

Laptop hybrid

Laptopul hybrid (sau 2-n-1) funcționează ca o tabletă și ca un laptop deopotrivă, cu ecran tactil și cu specificații puternice și rezistente. Pentru ca agentul de vânzări să se deplaseze cu ușurință, va avea posibilitatea de a lua cu el doar ecranul de la laptopul hybrid, iar tastatura să o folosească doar atunci când lucrează de la birou. Astfel de gadgeturi au autonomie ridicată, însă angajații pot folosi, de asemenea, un încărcător auto pentru laptop.

Telefon dual-SIM

Cu ajutorul unui telefon dual-SIM, agentul de vânzări va beneficia de mai mult spațiu în agendă, putând să ofere clienților oportunitatea de a suna în rețeaua din care fac și ei parte, precum Vodafone, Telekom, Orange, Digi etc. Cu atât mai mult, angajatul va beneficia de rețea extinsă, stocare personalizată și de mai puține dispozitive de avut în grijă: dual-SIM în defavoarea a două smartphone.

Baterie externă

Bateria externă ar trebui să fie un „must-have” pentru toți agenții în vânzări deoarece telefoanele mobile au o autonomie limitată. Angajații în vânzări nu întotdeauna ocazia de a pune telefonul la încărcat într-o sursă de curent deoarece sunt în deplasare.

Rucsac cu încărcător

Dacă obișnuiești să mergi pe jos la întâlniri, cu trotineta sau cu bicicleta, atunci un gadget modern și util este întocmai rucsacul smart, cu încărcător solar la care poate fi conectat prin USB un telefon mobil sau alt dispozitiv, chiar și o baterie externă. Rucsacul de acest tip este ideal și pentru transportul laptopurilor, tabletelor și actelor, fiind impermeabil împotriva ploii și rezistent la șocuri și zgârieturi.

Smartwatch

Ceasurile smartwatch vor ușura munca agenților de vânzări aflați în deplasare deoarece vor putea răspunde rapid la telefoane, mesaje și e-mail-uri, dar și să citească documente sau să folosească harta atunci când se duc la sediul clientului. Vei avea toate notificările necesare direct la încheietura mâinii, la doar un „swipe” distanță!

Datorită tuturor dispozitivelor și perifericelor menționate, agentul de vânzări va avea mai multă libertate pentru a se întâlni cu clienții. Indiferent dacă ești agent de vânzări sau unul dintre prietenii tăi lucrează în acest domeniu, ține cont de lista oferită și bucură-te atât tu, dar și amicul tău, de toate avantajele acestor gadgeturi!