FacebookTwitterLinkedIn

Săptămâna aceasta, o serie de companii de lux, de la grupurile producătoare de alcool fin cum este Diageo, până la producătorii de genți de lux, precum Hermes, au publicat rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului, care arată că produsele foarte scumpe continuă să aducă venituri substanțiale, în ciuda creșterii costului vieții de zi cu zi, potrivit Reuters. 

Creșterea uriașă a ratelor dobânzilor la credite, inflația care nu se mai oprește din ascensiune și criza energiei par a duce la concluzia că economia globală se îndreaptă spre recesiune. Însă milioane de consumatori bogați continuă să ducă o viață foarte bună și netulburată de acești factori, iar acum aleg să-și cheltuie economiile făcute pe timpul pandemiei.

Hermes a raportat ieri profituri record pentru trimestrul al doilea al anului, cu vânzări uriașe în Europa și în America și cu o revenire a rezultatelor din China. Președintele grupului, Axel Dumas, a spus că nu vede nici un semn de încetinire a cumpărăturilor, în nici o zonă a globului, deși anul acesta Hermes a crescut prețurile cu 4%.

Producătorul de mașini Renault a spus, de asemenea, că strategia aplicată recent, de schimbare de paradigmă a vânzării de la volum înspre mai puține mașini vândute, însă cu marjă unitară de profit mai mare, aduce deja companiei estimări mai mari de profit pentru întregul an decât era planificat inițial. Cele mai scumpe modele Renault vândute sub noua paradigmă pot ajunge peste $100,000.

“Rezistența surprinzătoare a consumatorilor din Europa poate fi văzută și în rezultatele financiare foarte solide ale Louis Vuitton, cu precădere în produsele lor fashion și piele,” a spus Rebecca Chesworth, strateg senior la State Street SPDR ETFs. “Clienții care se bucură de revenirea călătoriilor în lume au crescut vânzările la alcool și la vin, pe lângă produsele de lux.”

Cu toate acestea, mulți clienți se pregătesc pentru deteriorarea rapidă a economiei în iarna care va veni. În Marea Britanie, de exemplu, prețul energiei pentru o gospodărie medie este estimat să depășească 3.500 de lire sterline în luna octombrie, față de 1.277 de lire sterline, cât a fost până acum în acest an, în timp ce costul alimentelor a crescut cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Efectul acestor creșteri va periclita financiar mulți britanici, care nu vor mai fi capabili să acopere nimic altceva decât costurile de bază.

Companiile producătoare de produse alimentare și de îngrijire personală, cum sunt Nestle și Unilever, sunt blocate în negocieri cu distribuitorii de câteva luni, pentru că supermarketurile sunt reticente în a crește prețurile produselor de bază, pentru a nu-și pierde de tot clienții fideli. “Nu toate companiile își pot permite să crească prețurile, ci doar cele care o duc relativ bine și care au poziții dominante în sectoarele lor,” a declarat pentru Reuters șeful de investiții globale al BlackRock Investment Institute, Wei Li. “Este importantă concentrarea pe jucătorii care aduc calitate în fiecare sector.”

În alte industrii, precum aviația, rapoartele financiare prezentate în această săptămână arată profit pentru prima dată de la începutul pandemiei, așa cum este cazul British Airways, de exemplu. “Se pare că cererea pentru călătorii este mai mare decât presiunea costului vieții de zi cu zi,” a spus Matt Britzman, analist la Hargreaves Lansdown. Vânzările IAG, compania care deține British Airways, au fost mari, mai ales datorită zborurilor spre Spania și spre Statele Unite, care au ajutat ca vânzările per total ale liniei aeriene să crească de patru ori și să atingă 9,35 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an. 

Pentru această vară se așteaptă, așadar, continuarea creșterii vânzărilor produselor de lux, iar casele de fashion italiene și franceze vor fi cele mai favorizate, datorită turiștilor care sunt dornici să compenseze cheltuielile pe care nu le-au putut face pe timpul pandemiei, în ciuda turbulențelor piețelor de capital și în ciuda creșterii prețurilor în general. 

Turiștii americani, cu precădere, vor fi cei care vor contribui la propulsarea și mai sus a vânzărilor mărcilor de lux italiene și franțuzești, datorită întăririi dolarului față de euro. Pentru prima dată în istorie, aceste două monede au ajuns la paritate, iar acest moment va fi cu siguranță exploatat de întreaga industrie de lux, din orice segment. ”Continuăm să vedem în fiecare piață cerere crescută pentru produsele de lux, iar consumatorii de toate naționalitățile par a se ghida după motto-ul “trăiești doar o singură dată” (you-only-live-once), a spus Luca Solca, analist la Bernstein, adăugând că o “normalizare” s-ar putea observa abia din a doua parte a acestui an.