Sunt momente în care simți că „viața e ca o cutie cu ciocolată”, ca să parafrazez dintr-un film celebru de la Hollywood. Sau, ca să fim de-acasă, că „îți pune bunul Dumnezeu mâna în cap”.
Și eu am simțit asta când am aflat că voi călători cu celebrul tren Venice Simplon-Orient-Express (VSOE), de la Paris la Istanbul, alături de un grup de lideri de business din Statele Unite, Young Presidents’ Organization (YPO). Într-o epocă a călătoriilor rapide, în care cu câteva clicuri îți planifici o vacanță exotică, cu tot cu avion, cazare și excursii locale, există experiențe speciale și romantice care au darul de a ne întoarce în timp și care ne îmbie să regăsim bucuria de a savura viața pe îndelete. Dar o călătorie cu acest tren special e, totodată, și o ușă deschisă către o lume a celor bogați și faimoși, dat fiind prețul pe care puțini și-l pot permite, și care începe de la 3.450 euro/persoană pe noapte, mergând până la 21.000 de euro/persoană pentru cele cinci nopți ale rutei Paris-Istanbul.
Călătoria mea a avut loc în cadrul organizației exclusiviste de executivi, în principal americani, care a închiriat întregul tren pe ruta Paris-Istanbul și retur. Așa că, în plus față de parcursul obișnuit, am avut parte și de dineuri cu fast în locații precum Musée de l’Homme din Paris sau Muzeul de Artă din Budapesta, de plimbări cu iahtul pe Bosfor, reprezentații ale unor derviși rotitori sau de concerte bisericești în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Varna. Nu în ultimul rând, de muzică lăutărească și de prea multă mâncare la Caru’ cu bere.
Am discutat despre copii, cărți și călătorii într-un cadru relaxat, cu oameni curioși și sociabili, mereu în căutare de informații relevante, care nu s-au oprit nicicând din învățat, milionari și miliardari, după cum aveam să aflu mai târziu, de o simplitate aproape nefirească, în contrast cu protocolarul specific mediului de afaceri românesc.
Una dintre organizatoarele călătoriei noastre este Carol Hansen, de la Tatonka Capital. Compania fondată de ea acum 23 de ani este specializată în servicii financiare și expertiză pentru a oferi programe de leasing sau finanțare furnizorilor care lucrează cu sectorul public american. Referindu-se la climatul economic din Statele Unite, Carol mi-a explicat că nu se întrevăd semnele unei recesiuni: „Mi se pare că oamenii cheltuiesc bani peste tot. Nu am văzut o scădere a cheltuielilor. Valorile noastre imobiliare continuă să crească fără oprire. Dar văd că și primăriile cheltuiesc bani. Or, acesta ar fi un indicator, dacă încasările fiscale ar scădea, dacă ai începe să vezi că municipalitățile își reduc, nu își modernizează aparatele sau sistemele. Or, nu am văzut niciun astfel de semn”.
Unul dintre programele organizației YPO, Better Leaders Through Education and Idea Exchange, este menit să le ofere membrilor mai mult decât călătorii de plăcere, ci să infuzeze învățare și educare. Astfel, și cea cu trenul Orient Express a fost punctată cu momente destinate aprofundării informațiilor despre cultura, economia și situația generală a țărilor din această parte a Europei, descrise de specialiști locali și istorici. În plus, am avut parte și de o „crimă” pusă la cale de un fost detectiv din Brigada de Narcotice a Scotland Yard, care a conceput un joc al minților și perspicacității în care călătorii au urmărit un așa-zis criminal care ar fi ucis un cuplu în tren, după modelul din carte. Faimos (și) datorită scriitoarei Agatha Christie, trenul legendar este format din 17 vagoane de lux, inclusiv din epoca de aur a călătoriilor Orient Express din anii ’20 și ’30, restaurate, și este în prezent deținut și operat de grupul hotelier de lux Belmond.
Istoria trenului începe cu belgianul Georges Nagelmackers, cel care a schimbat fața călătoriilor feroviare din Europa. În 1883, a decis să înceapă un serviciu de tren Express d’Orient, iniţial de la Paris la Viena, pe care l-a extins ulterior la Constantinopol, actualul Istanbul. Trenul de lux a urmat mai multe rute diferite spre est, până la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. În octombrie 1977, James Sherwood, fondatorul companiei Belmond, a achiziționat două vagoane de dormit la o licitație Sotheby’s în Monte Carlo și astfel a început procesul de relansare a legendarului tren.
Dar revenind la anii ’20, când totul era permis și incredibil, trenul a început să transporte regi și regine, aristocrați și spioni. Carol al II-lea, regele României, oprea, efectiv, trenul la graniță și se urca în locomotivă să-l conducă, iritând pasagerii deoarece cauza întârzieri. Dar toate se întâmplau înaintea Primul Război Mondial, când aristocrația conducea lumea. Însă și acum trenul oferă câteva experiențe emblematice în călătoria de la Paris la Istanbul, cum ar fi primirile festive din fiecare gară sau vizita privată de la Castelul Peleș, palatul de basm construit de regele Carol ca reședință de vară. „Primii pasageri ai Orient Express au vizitat această frumoasă reședință în octombrie 1883, la invitația personală a regelui”, explică Pascal Deyrolle, General Manager al Venice Simplon‑Orient-Express (VSOE), pentru Forbes România.
Cine a călătorit și cine nu? Aventurierul Lawrence of Arabia nu a călătorit cu trenul. În schimb, arhiva rezervărilor e plină de invitați faimoși. De la Mata Hari, Coco Chanel, Sigmund Freud până la Angelina Jolie, Francis Ford Coppola „în 1983, pe când lumea nu știa cum arată”, împreună cu fiica sa Sofia, John Travolta, „care a călătorit de multe ori, mereu atent și politicos, împărțind autografe”, Phil Collins, Rod Stewart sau Keith Richards, chitaristul de la Rolling Stones. Fiecare are o poveste frumoasă legată de tren, dar muzicianul din urmă a lăsat o impresie puternică. În timpul călătoriei, după plecarea tuturor invitaților, a chemat întregul personal al trenului și le-a oferit un miniconcert privat la pianul din vagonul-bar, unde a cântat până la 2 dimineața. „Când te afli în tren, ești într-o bulă, nu mai ești în lumea reală. Și pentru oricine, că este celebru sau nu, facem lucruri speciale”, adaugă Pascal Deyrolle.
Povestea cărții „Crima din Orient Express” este și ea interesantă. Între cele două războaie mondiale, era marilor descoperiri, când toți arheologii doreau să meargă în Egipt, operau două trenuri: unul continental care mergea de la Londra la Calais, Paris, Budapesta, București și Istanbul. Apoi traversai Bosforul și luai un alt tren spre Siria şi Egipt. Și pe acesta îl făcea Agatha Christie în mod regulat, în anii ’30, când îl însoțea pe soțul ei arheolog spre Orientul Mijlociu.
În februarie 1929, la 130 de kilometri de Istanbul, s-a stârnit o furtună de zăpadă cumplită, iar trenul s-a oprit timp de zece zile. Cum s-au terminat și mâncarea, și încălzirea din tren, oamenii și-au scos armele și s-au dus la vânătoare pentru a supraviețui. Agatha Christie, care era în Egipt la acea vreme, a citit despre experiență în ziare, i-a plăcut și s-a hotărât să scrie o carte. Așa s-a născut romanul care a făcut trenul și mai faimos.
Dar un alt motiv pentru care trenul a fost extrem de cunoscut este acela că aducea stilul de viață aristocratic într-un mod de transport care poate fi comparat în vremurile noastre cu avionul privat. Și istoria sa continuă, rescrisă într-un mod actual. VSOE își invită oaspeții să experimenteze peisajul dramatic al Europei în vagoanele sale Art Deco, impecabil de curate, de un albastru închis. „Iar o călătorie la bordul acestui tren emblematic este mult mai mult decât trecerea de la A la B, este o invitație de a sărbători plăcerile vieții și de a aprecia frumusețea lumii în care trăim – de la natură la arte, cultură, bucătărie și măiestrie”, adaugă Pascal Deyrolle. Potrivit acestuia, călătoriile sunt planificate cu cel puțin 18 luni înainte, uneori chiar mai mult. „De exemplu, în cazul în care un client dorește să călătorească spre sau de la o destinație care nu face parte din programul nostru obișnuit, am putea avea nevoie de până la doi ani pentru a ne coordona cu calea ferată locală și a ne sincroniza orarul”, spune el.
Călătoria de la Paris la Istanbul, și retur, are loc doar o dată pe an, între sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie. „Ambele sunt foarte populare, în mod normal clienții noștri rezervă cu nouă luni, până la un an în avans”, explică el.
Când trenul este la capacitate maximă, are 17 vagoane originale din anii ’20 și ’30 și poate găzdui până la 108 oaspeți în total. „Am anticipat renașterea romantismului călătoriilor cu trenul și am început să introducem câteva rute noi și noi tipuri de cazare în cadrul VSOE. Trenul a funcționat foarte bine în ultimele două trimestre, cu o creștere de 28% a rezervărilor față de aceeași perioadă a anului trecut”, punctează reprezentantul companiei Belmond.
O rută nouă pentru trenul VSOE este de la Paris până în Alpii francezi, în decembrie anul curent. „Sperăm să adăugăm noi destinații interesante în următorii ani. De asemenea, tocmai am lansat opt noi suite în tren, ducând numărul total de categorii de cazare la trei: Grand Suites, Suites și Historic Cabins”, punctează Pascal Deyrolle.
Un alt motiv al popularității și longevității trenului este serviciul impecabil, „niciodată impersonal” și restaurantele sale de fine dining. Raportul la bord este de aproape 2:1 personal-client, pentru a asigura un nivel excelent de servicii și de personalizare. „A trecut era călătoriilor rapide și frecvente, a consumului fără vinovăție. Astăzi, călătorii pretențioși caută experiențe semnificative, cu un ritm mai lent, sustenabile și captivante. Călătoria cu trenul este, fără îndoială, cea mai romantică modalitate de a ajunge la destinații îndepărtate, creând în același timp amintiri de lungă durată alături de cei dragi”, concluzionează el.
Personalizarea începe dinainte, când compania află despre eventuale preferințe sau alergii alimentare, și continuă pe parcursul călătoriei. Fiecare vagon are un steward dedicat, care se ocupă de detalii privind transportul bagajelor, făcutul și desfăcutul patului, micul-dejun servit uneori în cabină, instrucțiuni privind programul zilei sau umplerea paharelor cu șampanie…
Trebuie menționat că pentru vagoanele clasice, istorice, nu există toaletă și nici cabină de duș în compartiment, de aceea călătoriile durează doar două zile, cu o noapte în tren, pe rute precum Paris-Praga, Amsterdam-Veneția, Geneva-Innsbruck, Roma-Paris și altele. Doar ruta Paris-Istanbul durează cinci zile, cu o noapte în tren, alternând cu una la hotel, iar cazările sunt la cele mai bune hoteluri din orașele de oprire.
Fiecare vagon își are istoria sa și poartă amprenta unui designer, de la țesături până la oglinzi, argintărie, ceramică și obiecte de toaletă, iar călătorii sunt invitați să se îmbrace elegant, pentru a lua masa în vagoanele-restaurant de inspirație Art Deco. De fapt, trenul impune un dress code, de aceea și logistica impresionantă și baletul invizibil al bagajelor care sunt stocate în altă parte, nu în compartiment.
Cel mai vechi este vagonul 3309, construit în 1926 în Belgia. A funcționat exclusiv ca parte a trenului Orient Express, pe diverse porțiuni ale rutei din 1928 până în 1939 și este legat de o serie de incidente dramatice de-a lungul istoriei, inclusiv de furtuna de zăpadă din 1929, incident care a inspirat numeroși scriitori și producători de film. Sau vagonul 3425, construit în Anglia în 1929 și care a făcut mai multe rute pe continent, inclusiv Rome Express, Orient Express, Engadine-Oberland Express și Simplon-Orient-Express. Acesta este asociat cu regele Carol al României, care a fugit din țară împreună cu amanta sa, în 1940, călătorind în acest vagon.
Și vagonul 3544, decorat de designerul francez Rene Prou, are o poveste interesantă. A fost primul din cadrul Pyrenees Cote d’Argent Express și Train Bleu, ducându-i pe cei bogați și celebri pe coastele franceze. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost garat la Limoges, unde a fost folosit ca bordel, afacere operată de un oficial local cu spirit întreprinzător.
Dar dincolo de covorul roșu fără de care nu se coboară din tren, de stewarzii atenți cu mănuși albe (printre care și doi români, unul fiind steward-șef), care te fac să te simți cea mai importantă persoană din lume, de bucătăria de cinci stele și de vinurile selecte, trenul Orient Express este ca o poartă către copilăria călătoriilor, care te forțează să privești totul cu inocență.
Iar eu, chiar de am intrat de atâtea ori în Gara de Nord, nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi putea să o văd cu alți ochi. A fost ca și cum m-aș fi scuturat din somnul adânc al obișnuinței.
