Articole tematice n-am scris prea multe, dar azi am chef de unul. Încă n-am luat crengi de pin mediteraneean, așa cum iau de doi ani în loc de brad, dar îmi miroase a Crăciun. E încă noiembrie, s-a micșorat ziua și lumina e ca în Norvegia, dar doar lumina, restul e balcanic și deci prea mult. Lumina de iarnă e frumoasă ca un paf Fleu de Peau în păr și geamurile aburite seducătoare precum picioarele strâmbe în ciorapi de mătase cu dungă. Și eu, desuetă pentru niște vremuri în care în buzunare rar mai găsești o palmă transpirată de emoție și în cuptor o bezea nereușită.
Nu sunt ocupată nici azi, n-am copii de luat de la grădiniță, n-am job, n-am multe, dar am timp, de obicei timp investit prost. Azi l-am irosit ofticându‑mă cu o listă de cadouri pe care nu mi-o pot permite. Pentru mine: o tabacheră YSL, burgund, din piele fină, este pe listă de trei sezoane. La fel niște rame Kuboraum, un anume parfum de la Floraiku, o geacă de piele optzecistă și un sacou oversized Acne. Pentru mama, un mantou din cașmir roșu și pentru A., un trench din piele cu efect spălat și un parfum cu tămâie. Mi-am imaginat cum le ambalez în hârtie fină, albastru marin, cu șnur roșu, cu ciucuri, de care agăț un glob mic, în formă de țurțure, alb transparent, cu mici zone lăptoase. În cameră să miroasă a Foret D’Or și a portocale desfăcute, să deschid geamul și să-mi bag mâinile până la cot în zăpada de pe pervaz. Zăpadă de-aia strălucitoare, cum și-o amintește mintea mea de copil, ca în ziua în care mi-a luat mama cea mai frumoasă carte de colorat, cu o pisică albă persană, pe un fond albastru, pe copertă, și mai groasă ca un Neckerman. Scriu banalități pentru ăia care nu-și iau anemone primăvara, știu, dar pe mine nu m-a consacrat adaptabilitatea, ci bretonul și unghiile roase.
Va fi un articol modest, așa cum sunt și eu, mi-am spus azi, în timp ce prăjeam niște chiftele din sardine. Fără pretenții, doar o stare, pe care uneori e important să o transmiți în formă simplă. Va fi un articol în care pun nostalgia far. O invitație spre aparent neînsemnata emoție, spre farmecul discret sau flagrant al trecutului. Am în minte acum rochia neagră cu spatele gol, a lui Mireille Darc, creată de Guy Laroche în ’72, și un fondue elvețian, în care să întingi cu bucăți de pâine, sau unul de ciocolată, în care să înmoi niște fructe. Ce le leagă? O emoție, firește, a unui timp al rafinamentului și al convivialității, al eleganței și al gesturilor din pură prietenie. Nu, nu fetișizez trecutul, decât în măsura în care prezentului îi lipsește șarmul pe care doar individualitatea îl poate da.
Am fost în oraș azi să caut bomboane cu cafea, garoafe roz, o femeie naturală și un bărbat nonșalant. Am găsit doar Pocket Coffee și garoafe. Am purtat niște cizme optzeciste până la genunchi, din piele moale, cu kitten heels, un jeans larg, băgat înăuntrul lor, și o geacă oversized bleumarin, din stofă și m-am felicitat pentru poate singurul lucru care îmi mai place la mine, curajul de a fi eu. Și mi-am amintit de o conversație din acest început de toamnă, cu Diana, una dintre puținele tipe mișto ale Bucureștiului, care a spus așa: Gândești și analizezi mult atunci când ți-e frică să fii. Poate că e greu să analizezi lucrurile din jurul tău și pe tine să te lași doar să fii, însă este singura șansă de a colora lumea cu diversitate.
Mă întorc la Crăciun, căci despre această sărbătoare mi‑am propus să scriu, și nu despre încărcătura spirituală pe care o are – relația fiecăruia cu divinitatea este personală, și așa trebuie să rămână, și nici despre latura comercială a sa, pe care oricât am ocoli-o, ea va exista, fiindcă este o sărbătoare a bucuriei și, dacă bucuria înseamnă și cadouri, și atenție, și mese întinse, atunci e bine așa –, ci despre micile detalii ce îmi fac Crăciunul mai frumos mie.
Pun o față de masă albă din damasc și un buchet de flori roșii pe masă, lalele sau anemone, un sfeșnic cu trei lumânări crem cu aromă de cedru, pahare din cristal, de la mama de acasă, și o prăjitură cu glazură de ciocolată și blat de bezea cu nucă, o rețetă a familiei. În casă miroase mai puțin a Goutal și mai mult a sarmale și cozonac. A. bea un rom în fotoliu și fumează. Mama are obraji îmbujorați, așa cum îi știu de când eram mică și îmi lipeam nasul de ei, simțind aroma pudrei Caron. Eu privesc pe fereastră în casele luminate ale oamenilor, în timp ce fumez.