Primarul din Cluj Napoca, Emil Boc, a declarat în cadrul ședinței consiliului local, că marți va avea loc licitația pentru bazinul de înot din cadrul complexului privind HUB-ul educațional din cartierul clujean Borhanci. HUB-ul educațional ar urma să cuprindă și creșă, grădiniță, gimnaziu și liceu, precum și o bază sportivă. Valoarea investiției depășește 30 de milioane de euro, din care 23 de milioane de euro ar fi dedicate bazinului, restul echipării tehnico-utilitare a întregului proiect.
“Este vorba de un bazin care are competențe atât pentru amatori, cât și pentru profesioniști, inclusiv pentru competiții sportive, cu facilități pentru spectatori”, a declarat Emil Boc.
Primarul a făcut referire și la proiectul unui acquapark în Cluj Napoca, pentru care s-a găsit o locație de 5,5 hectare în zona ștrandului Sun/Cora.
“Pasul următor este realizarea studiului de fundamentare și a celui de fezabilitate, dar astăzi este primul pas, prin includerea în rectificarea bugetară a sumelor necesare realizării studiului de fundamentare a acestui aquapark, pe suprafața pe care primăria o poate pune la dispoziție.”, a adăugat primarul.
În ceea ce privește situația lucrărilor pentru metroul din Cluj Napoca, Boc a declarat că, după consultări cu ministrul transporturilor, s-a luat decizia de a suspenda temporar procedura de achiziție până la realizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
“Această operațiune este necesară pentru a actualiza costul de realizare a metroului, având în vedere faptul că, în ultima vreme, prețurile au crescut accelerat”, a punctat Emil Boc în cadrul ședinței.
El a mai spus că a primit “trei notificări de la firme care au realizat 19 proiecte de metrou pe 4 continente, care ne-au informat că ar fi dorit să participe la lucrările din Cluj Napoca, dar din cauza prețului aprobat anul trecut și a creșterilor de prețuri la materiale, nu pot participa la licitație.” Astfel, licitația se suspendă temporar, până la actualizarea indicatorilor tehnico-economici în parteneriat cu Ministerul Transporturilor.
“Vom stabili exact care e valoarea de piață a realizării metroului, urmând ca mai apoi să continuăm licitația”, a precizat el. Finanțarea realizării metroului din Cluj Napoca ar urma să fie cuprinsă în planul PNRR.
Foto: Facebook Primăria Cluj Napoca