FacebookTwitterLinkedIn

Ford Motor va desființa 3.000 de locuri de muncă, salariate şi contractuale, mai cu seamă în America de Nord şi India, în cadrul restructurării puse în practică pentru a ajunge din urmă Tesla în cursa pentru dezvoltarea vehiculelor electrice, bazate pe software.

Jim Farley, directorul general al Ford, a declarat că producătorul de automobile din Dearborn, Michigan, are prea mulţi oameni şi că nu are suficientă forţă de muncă cu abilităţile necesare, pe măsură ce industria auto trece la vehiculele electrice şi serviciile digitale.

Jim Farley: „Eliminăm locuri de muncă, reorganizăm şi simplificăm funcţiile în întreaga afacere. Veţi auzi mai multe detalii de la liderii zonei dumneavoastră de afaceri, mai târziu în această săptămână”, conform News.ro.

Jim Farley a elaborat o strategie pentru Ford pentru a dezvolta o gamă largă de vehicule electrice.

Compania Ford a început să-şi separe operaţiunile în operaţiuni electrice, cu motoare cu ardere şi vehicule comerciale.