Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Cine se uită la Realitatea TV? (profilul telespectatorilor în prime-time)

Pe nișa canalelor de știri, Realitatea TV ocupă locul trei în topul audienței naționale, în prime-time, după Antena 3 și România TV, în perioada 1 ianuarie – 22 februarie 2019. Cei mai mulți telespectatori (46,2%) au vârste de peste 65 de ani.
realitatea_tv_logo_gigantic_97572800.jpg

În perioada 1 ianuarie – 22 februarie 2019, audiența medie a canalului Realitatea TV (orele 19:00 – 24:00) a fost de 122.000 de telespectatori pe minut, la nivel național, în creștere cu 18.000 de persoane față de același interval de timp din anul 2018. Este a treia televiziune pe nișa știrilor, după Antena 3 (382.000) și România TV (358.000).

Cei mai mulți telespectatori provin din grupa de vârstă „peste 65 de ani”: 46,2%. Este a treia cifră procentuală după România TV (57,4%) și Antena 3 (49%), dar este mai mare decât la B1 TV (43,9%) și Digi24 (36,4%).

Grupa de vârstă 55 – 64 de ani deține o pondere de 24,6%, mai redusă decât la Antena 3 (32,9%), canalul public TVR 1 (27,4%), B1 TV (26,3%), aproximativ egală cu cea de la România TV (24,3%), dar mai mare decât la Digi24 (22,1%).

Realitatea TV are a doua cifră procentuală (13,9%) pe segmentul de vârstă 45 – 54 de ani dintre televiziunile de știri, după Digi24 (17%).

Circa 84,7% din publicul de la Realitatea TV, în prime-time, este format din persoane cu vârste de peste 45 de ani.

Ca și alte televiziuni de știri, Realitatea TV suferă de absența tinerilor. Pe targetul 18 – 24 de ani, procentul este de doar 1%, cel mai mic de pe nișa știrilor TV. (România TV are 1,1%).

VEZI PUBLICUL DE LA ANTENA 3 ÎN PRIME-TIME

Segmentul 25 – 34 de ani are o pondere de 2,4%, la egalitate cu B1 TV și mai mare decât la România TV (2,1%) și Antena 3 (0,9%).

În funcție de educație, Realitatea TV are a doua cifră procentuală de pe nișa știrilor TV pentru telespectatorii cu studii superioare: 37,4%, după Digi24 (40,9%). Telespectatorii cu studii primare sunt în proporție de 17,2%, cifră care este mai mare decât cea de la Digi 24 (13,2%), dar inferioară celorlalte trei televiziuni concurente.

VEZI PUBLICUL DE LA ROMÂNIA TV ÎN PRIME-TIME

Circa 54,8% din audiența în prime-time a televiziunii Realitatea TV este reprezentată de bărbați. Este a doua cifră procentuală pentru bărbați, după Digi24 (55,6%).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii