FacebookTwitterLinkedIn

Românii sunt tot mai interesați să-și rezolve problemele de sănătate cu ajutorul medicinii holistice, în completarea medicinei clasice. Astfel, cererea pentru terapii de medicină alternativă pentru prevenție a crescut cu peste 50% în ultimul an, arată datele clinicii de profil Getika Holistic Life. 

Analiza clinicii arată că 70% dintre pacienți au apelat pentru prima oară la medicina complementară în 2023, iar cei mai mulți cheltuiesc în medie între 1.000 și 2.000 lei pe un plan de tratament holistic pe trei luni. Potrivit Mariei Mihăilă, fitoterapeut și fondatoarea Getika Holistic Life, interesul românilor pentru medicină alternativă a cunoscut o creștere exponențială imediat după pandemie, când aceștia au devenit tot mai orientați către prevenirea eventualelor afecțiuni. 

“Vedem un proces accentuat de educare la nivelul țării în privința consultațiilor de prevenție, fapt pentru care interesul pentru terapii de medicină alternativă a crescut spectaculos în 2023 față de anul trecut, cu peste 50%”, declară Maria Mihăilă.

Cele mai căutate servicii sunt consultația SCIO, o scanare non-invazivă a organismului, fitoterapia, consultații de nutriție, iridologie și psihoterapie. 

Peste 80% din persoanele care apelează la medicină alternativă sunt femei, predominant cu vârsta între 28 și 55 ani. Cel mai des apelează pentru rezolvarea unor probleme de sănătate digestive, intoleranțe alimentare, dureri de cap, dureri de pelvis, probleme de nutriție și emoționale.

Bărbații, în schimb, vin cu probleme cardiovasculare, probleme de potență și fertilitate, inflamații prostată și boli metabolice (diabet), numărul lor fiind în creștere accelerată de la an la an, de trei ori mai mult în 2023 față de 2019.

“Deși cea mai mare parte din pacienți sunt din București, avem tot mai multe solicitări de la persoane din județele apropiate, inclusiv din Argeș, Vâlcea, Ialomița, Călărași sau Giurgiu”, completează Maria Mihăilă.

Ea adaugă că, dacă problema de sănătate s-a instalat în organism, este recomandat ca românii să apeleze direct la medicina clasică. În schimb, la medicina complementară este recomandat să apeleze cu scopul de a preveni o serie de boli, în paralel cu consultațiile și controalele de rutină și de prevenție.