Carrefour România și Fundația FARA amenajează cea de-a doua grădină terapeutică în cadrul Centrului de Terapie și Recuperare Emanuel din Suceava, care include un circuit senzorial integrat în aer liber. Premiera este însoțită de amenajarea a trei spații terapeutice în Suceava cu ajutorul voluntarilor Carrefour, unde specialiști în nutriție, psihologi și pediatri oferă îndrumare și sprijin alimentar familiilor care au în grijă cel puțin o persoană cu dizabilități. Aceste activități fac parte din proiectul „Academia Carrefour. Sănătate, Educație și Terapie (SET) pentru copii și tineri cu dizabilități”, proiect care a debutat în luna iunie 2022 cu amenajarea unei prime grădini terapeutice la Cacica, în județul Suceava.
O echipă formată din opt voluntari Carrefour România au participat alături de copii, părinți și terapeuții Fundației FARA, la Centrul de Terapie și Recuperare Emanuel din Suceava, județul Suceava la amenajarea unui circuit senzorial în aer liber, precum șia unui loc de tihnă unde pot fi studiate plantele aromatice din curtea centrului.
„Urmărim un impact pe termen lung printr-o abordare inovatoare și activități complementare. De la creșterea timpului petrecut în natură, a abilităților culinare și a înțelegerii importanței unei alimentații sănătoase, la îndrumarea pentru activități fizice în siguranță, creăm un program terapeutic amplu, care susține sănătatea fizică și starea de bine a copiilor și tinerilor cu dizabilități. Mă bucur să continuăm în aceeași direcție, după primele rezultate înregistrate la Cacica și rămânem fideli abordării noastre de a gândi și implementa proiecte cu impact transversal în structura strategiei noastre,” a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

Grădinile terapeutice și circuitul senzorial în aer liber au rolul de a stimula simțurile copiilor și de a încuraja participarea la diferite activități de socializare copii-părinți și copii-terapeuți.
„Toate aceste facilități terapeutice în aer liber au un impact pozitiv atât asupra copiilor, cât asupra părinților și consolidarea relației lor cu terapeuții. Mulțumim echipei Carrefour pentru faptul că împreună putem să contribuim la diversificarea terapiilor, precum și la conștientizarea comunității privind dificultățile și problematica copiilor cu dizabilități și provocările cotidiene ale părinților lor,” a adăugat Roxana Girip, Director Executiv Fundația FARA.
Despre Carrefour
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio”. Totodată, a lansat programul Act For Good, care transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social: prin fiecare sesiune de shopping și nu numai, utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.
Carrefour România operează în România prin patru entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operațional SRL și Supeco Investment SRL.
Fundația FARA, fondată acum 30 de ani, are misiunea de a transforma viața celor mai vulnerabili și defavorizați copii, tineri și familii care trăiesc în comunități sărace din România. Fundația FARA își propune să fie o familie pentru cei fără, străduindu-se să crească copii și tineri rezilienți și responsabili, familii solide și funcționale și comunități implicate. Prin programele sale din Județul Suceava, Popești Leordeni (Ilfov) si Satu Mare – OFamilie pe Viață, Sprijin pentru Viață Independentă, O Familie Pentru Cei FĂRĂ, Terapie și Recuperare pentru copii și tineri cu dizabilități, Prevenirea și Combaterea Sărăciei prin Educație, Fundația FARA contribuie la atenuarea traumelor în rândul copiilor, tinerilor și adulților marginalizați, dăruiește speranța pentru împlinirea visurilor și îi ajută să găsească răspunsuri și resurse pentru reconstruirea unui viitor mai bun.