Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să deruleze controale și la nivelul celorlalți administratori de pensii private pentru a depista eventuale fapte similare cu delapidarea a 23 milioane lei din conturile BRD Pensii.
„Considerăm că o astfel de măsură prin care se va întreprinde un control cu privire la activitatea tuturor administratorilor de fonduri Pilon 2, cu tematică şi rezultate rapide şi comunicate public, va fi în măsură să restabilească încrederea participanţilor în fondurile tip Pilon 2, precum şi să restabilească prestigiul ASF”, a declarat Consiliul Director al Asociaţiei, citat de Ziarul Financiar.
Recent, fostul director general şi alti angajați cu funcții de conducere din BRD Pensii au delapidat 23 milioane lei din conturile companiei. Anchetatorii susțin că suma a fost însuşită şi folosită în interes personal în perioada 2019 – 2022.
Ulterior, BRD Pensii a anunţat că a descoperit nereguli încă din 13 mai la cheltuielile administratorului şi că a luat imediat măsuri.
În luna mai, ASF a aplicat amenzi şi a retras aprobarea de CEO a Alinei Andreescu, fostul director general al BRD Pensii, din cauză că a fost încălcată „evidenţa situaţiilor contabile ale administratorului“.
Totodată, Asociația Participanţilor în Fondurile de Pensii atrage atenţia că astfel de incidente pot afecta ireversibil încrederea în sistemul de pensii private și solicită de la ASF măsuri concrete de prevenire a unor astfel de cazuri.
”Aşteptăm ca ASF să acţioneze în spiritul interesului public, să întreprindă controalele necesare în cel mai scurt timp şi să publice neregulile identificate, precum şi planul de măsuri (inclusiv legislative) prin care aceste nereguli vor fi remediate”, potrivit sursei citate.
Potrivit datelor Asociației, în cei 14 ani de funcţionare a sistemului pe pensii private din România, valoarea contribuțiilor virate în sistem este de 72,5 miliarde de lei, în timp ce valoarea plăților realizate din aceste fonduri se ridică la 850 milioane de lei. Un număr de 7,8 milioane români contribuie la cele șapte fonduri de pensii Pilon II.