
Retailerul francez privilegiază parteneriatele locale, colaborând cu branduri românești de succes. În același timp, Carrefour își creează propriile branduri, iar vânzările de produse marcă proprie dezvoltate în România cresc vertiginos.
Un interviu alături de Julien Munch, CEO Carrefour România, și Vincent Arnault, Director Achiziţii şi Supply Chain Carrefour România
Care este principalul obiectiv al Carrefour în România, în ceea ce privește localizarea?
Julien Munch, CEO Carrefour România: Amprenta locală este un pilon strategic esențial pentru Carrefour, atât în România, cât și la nivel mondial, din perspectiva Grupului; este încorporată în nucleul businessului noastru. Programul Act for Food, dezvoltat în 2018, este inițiativa globală a Grupului Carrefour pentru acțiuni concrete ce ajută clienții și angajații să mănânce mai bine, la prețuri accesibile. Prin urmare, putem spune că promovarea produselor sănătoase și educarea oamenilor cu privire la tranziția alimentară și alegerile locale fac parte din ADN-ul nostru.
Cum se traduce în acțiuni acest angajament local al Carrefour România?

JM: Am creat programe personalizate, precum Creștem România Bio sau Deschidem Vinul Românesc, iar angajamentul local este puternic potențat și de parteneriatele pe care le avem cu producătorii locali, atât independenți, cât și asociați în cooperative. Ne asociem cu o gamă largă de producători români, de la cei mari la cei mici, și ne străduim să dezvoltăm un ecosistem complet de parteneri pe care să îi ținem aproape, având mereu în vedere o colaborare pe termen lung. Suntem lideri de piață în acest domeniu, colaborând cu peste 1.300 de producători locali individuali, dintre care aproximativ 700 sunt fermieri care ne aprovizionează cu fructe și legume proaspete, iar 300 dintre aceștia distribuie direct în magazinele Carrefour din proximitatea lor.
Produsele noastre marcă proprie Carrefour reprezintă o pârghie strategică de diferențiere și competitivitate; ele oferă un raport calitate-preț excelent, constituind un răspuns eficient la inflație. În ceea ce privește recunoașterea brandului, ele sunt recunoscute de clienții noștri pentru calitatea lor, care o egalează pe cea a mărcilor naționale, și pentru prețul lor competitiv. Și aici privilegiem amprenta locală: pentru întreaga gamă de produse alimentare, avem aproximativ 3.400 de articole care provin din România, care însumează 70% din totalul produselor alimentare marcă privată din rețeaua noastră națională, iar peste 80% din cifra de afaceri totală a mărcilor private este generată prin intermediul furnizorilor locali.
Obiectivul nostru este să asigurăm cât mai multe produse românești la raft și să avem o acoperire locală de 100% pentru produsele românești de sezon. În acest sens, ne aliniem și la tendințele de consum, care arată că oamenii au un apetit din ce în ce mai mare pentru produsele românești și prioritizează mărcile locale atunci când fac cumpărături.
Prin ce modalități transpuneți acest angajament în interacțiunea cu consumatorul?
JM: Carrefour este un retailer centrat pe client și ne dorim să satisfacem toate categoriile de cerere. Când creăm produse sub marcă proprie, oferim un sortiment variat pentru toate tipurile de consumatori: de la game foarte accesibile, la game premium, unde avem produse bio din gama Carrefour BIO, sau produse realizate în mod tradițional, din gama Drag de România. Avem peste 20 de mărci proprii, unde toți consumatorii pot găsi produse exact pe gustul lor
Pentru parteneriate, ce fel de tipologie de companie românească vizați? Mergeți și spre antreprenori?
JM: Sprijinirea afacerilor românești este una dintre modalitățile prin care Carrefour își aduce contribuția în comunitățile unde suntem prezenți. Ne încurajăm partenerii să adere la un set comun de valori, bazat pe sustenabilitate, indiferent de mărimea companiei. Și credem foarte mult în modelul antreprenorial, pentru că este un motor al inovației.
Ne-am deschis ușile pentru a face loc inițiativelor îndrăznețe, cum ar fi 5 to GO, franciza de cafea. Am invitat designeri români să contribuie cu talentul și creativitatea lor la colecțiile noastre TEX, brandul de modă disponibil exclusiv în magazinele Carrefour, implicându-ne astfel activ în industria modei din România.
Un alt brand românesc de renume cu care suntem parteneri este Cărturești, conceptul de librărie care a câștigat apreciere la nivel național. Am oferit spațiu în magazinele noastre pentru insule de carte curatoriate de Cărturești. Proiectul este implementat în 16 hipermarketuri din țară, unde clienții Carrefour pot avea o experiență de tip shop-in-shop și pot alege din peste 1.000 de volume și peste 50.000 de titluri apreciate la nivel internațional.
Pentru a încheia cu un proiect de anvergură națională, vreau să menționez parteneriatul strategic cu Banca Transilvania, una dintre cele mai apreciate bănci din România, început în aprilie 2022. Împreună cu Banca Transilvania, Carrefour a fost primul retailer care a introdus un card de cumpărături cu 5% cash back pentru cumpărăturile viitoare. Prin această ofertă unică în România, contribuim și la protejarea puterii de cumpărare a clienților noștri.
Care este cel mai recent proiect de parteneriat în acest sens și cu vizibilitate la raft?
Vincent Arnault, Director Achiziţii şi Supply Chain: Ne bucurăm să vă prezentăm Prospeteria, un nou proiect Carrefour în segmentul produselor proaspete. Această zonă de gustări din magazin oferă clienților produse sănătoase gata de consum, pentru o revigorare rapidă. Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu Coca-Cola, de la care avem apa Dorna, îmbuteliată în România, și un furnizor de fructe de import, Microfruits, care și-a dezvoltat afacerea cu o investiție greenfield de aproximativ 1,9 milioane de lei, o companie cu acționariat 100% românesc, acesta fiind încă un parteneriat care susține afacerile și produsele românești. Dorim să ne încurajăm clienții să dezvolte obiceiuri alimentare sănătoase, așa că opțiunile alimentare disponibile în această zonă au fost atent create prin intermediul Carrefour Gastronomie.
Mai mult, oferim în exclusivitate produse românești de rață pe rafturile noastre, în parteneriat cu o fermă de rață românească din sudul țării. În plus, am demarat un proiect prin care punem la dispoziția clienților noștri pește și fructe de mare din Marea Neagră, cu scopul de a ajuta pescarii să își dezvolte capacitățile de pescuit maritim.
În ultimii ani, industria de retail s-a reorientat, adoptând practici mai prietenoase cu mediul. Cum se reflectă acest concept în parteneriate?
VA: Avem o întreagă platformă verde, axată pe transformarea plasticului într-o metodă de plată ca parte a economiei circulare – Punem Pret pe Plastic, unde am încheiat și parteneriate cu companii românești, precum GreenPoint Management. Carrefour menține această abordare ecologică în toate aspectele de business. De exemplu, în 2021 am încheiat un parteneriat cu Recommerce, un start-up specializat în recondiționarea și comercializarea de smartphone-uri second-hand. Recommerce vinde peste 20 de modele de smartphone-uri recondiționate, cu un cost cu până la 50% mai mic decât cele noi. Credem în viața continuă a produselor, fie prin activități de reutilizare, reciclare sau recondiționare, și ne bucurăm să avem parteneri care sunt inspirați de aceleași valori.
Care sunt planurile de dezvoltare ale Carrefour în această direcție pentru 2023?
JM: Cu siguranță, Carrefour va continua și în 2023 să susțină și să intre în parteneriat cu companiile românești – suntem deschiși la noi oportunități și la modalități creative de business, deoarece flexibilitatea este unul dintre principalele noastre atuuri. Vom continua să susținem fermierii locali și produsele sănătoase, ca parte a angajamentului nostru global Act for Food. În 2023, plănuim să lansăm noi cooperative în diferite regiuni din România, pentru a le oferi clienților noștri și mai multe fructe și legume proaspete. În același timp, vom continua să ne concentrăm puternic pe dezvoltarea mărcii private. În plus, avem noi proiecte pentru a dezvolta sortimentul de pește românesc și pentru a extinde disponibilitatea acestuia pe parcursul anului.
Nu în ultimul rând, ne dorim să creștem în leadership, bazându-ne pe rațiunea noastră de a fi, tranziția alimentară pentru toți. Vrem să inspirăm tot mai mulți producători români să adopte filosofia tranziției alimentare și să formăm o rețea puternică de parteneri dedicați acestui obiectiv comun, prin aderarea la Pactul Carrefour pentru Tranziția Alimentară. Pentru consumatorul final, acest lucru înseamnă ingrediente prietenoase cu mediul, rețete îmbunătățite și ambalaje reciclate și mai ecologice.