FacebookTwitterLinkedIn

Compania canadiană RockTech Lithium, semnează luni, la București, memorandumul pentru construcția unei fabrici în care se vor investi 400 milioane euro. Compania s-a înființat în 1996, are operațiuni in Canada si Germania și produce substanțe chimice pe bază de litiu necesare bateriilor destinate mașinilor electrice, dorind să devină un furnizor important de hidroxid de litiu pentru industria auto.

Totodată, compania canadiană a anunțat în februarie că plănuiește o investiție în Germania pentru ceea ce numea ”prima fabrică europeană de rafinat litiu”, practic o uzină care va avea capacitatea de a produce anual 24.000 de tone metrice de hidroxid de litiu pentru baterii. Cantitatea este echivalentă cu volumul necesar pentru a echipa 500.000 de mașini electrice. Producția ar trebui să înceapă în 2024 în Germania.

Compania anunța că vrea să investească suplimentar în Europa, în următorii ani. Practic, RockTech Lithium va construi ”capacități de conversie”, sit-uri unde litiul în stare de minereu, neprelucrat, este transformat într-o substanță chimică folosită pe scară largă în industria auto, relatează HotNews.