FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România a realizat lista campionilor ultimului deceniu, adică acele companii care și-au crescut constant afacerile și au rămas profitabile, indiferent de adversitățile economice, sociale sau pandemice.

Cele mai importante lecții

Cele mai importante lecții pe care le-am învățat de-a lungul a 33 de ani de lucruri bine făcute în industria alimentară și retail includ prioritizarea calității, indiferent de linia de business, menținerea unor relații cât mai directe și corecte cu consumatorii și partenerii comerciali, evaluarea constantă a pieței, concurenței și cifrelor, dar și a propriilor resurse și capacități.  Trebuie să fii deschis, să înveți mereu din mers, din experiențele și rezultatele, celorlalți jucători, dar și din ale tale. În orice cursă, focusul este pe obiective – ai un plan, mizezi pe punctele forte și lucrurile care funcționează, dar trebuie și să fii pregătit să corectezi sau să schimbi direcția rapid și la timp.

Cele mai grele momente

Cele mai dificile momente au fost generate de perioadele de instabilitate economică, turbulențe ale piețelor internaționale și interne, modificări legislative cu efecte economice directe asupra bugetului consumatorilor și al companiilor. Vorbind de mediul intern, provocările au venit din necesitatea de actualizare constantă a infrastructurii și remodelare a tiparelor de business pe măsură ce am extins activitățile în zona de producție pentru brandurile DIANA și Pescăria Magic și numărul de Magazine DIANA, ajuns acum la 81. Ne-am bazat pe construirea strategiei  de business pentru companiile grupului într-un mod scalabil, pe promovarea diferențiatorilor pentru fiecare linie de business și pe creșterea competențelor strategice ale diviziilor astfel încât să poată înțelege și susține creșterea.

Diferențiatorii companiei

Cred că am reușit să ne menținem pe poziții prin perseverența și determinarea cu care am construit și consolidăm branduri cu identitate puternică și distinctă, care să inspire încredere și loialitate în rândul clienților, în primul rând prin calitate și modul în care răspund real la nevoile lor. Important este nu doar să marchezi punctual rezultate excepționale, ci să reușești să rămâi în top constant, inclusiv în situații dificile, în perioadele critice pentru toți jucătorii.

Valorile și principiile de bază

Valorile și principiile sunt cele insuflate de fondatorii afacerii, cu atât mai mult cu cât vorbim de o afacere 100% de familie: standarde ridicate de calitate în produse și servicii, integritate, respect, angajament. Ne ghidăm deciziile și acțiunile după acest set de bune practici, toate activitățile grupului DIANA fiind aliniate cu țintele pe termen lung, conform acestei viziuni.

Planurile de viitor și strategiile

Pentru DIANA Abator și Fabrică de Mezeluri, ultimii ani au însemnat investiții în retehnologizare, proiecte prietenoase cu mediul, extinderea portofoliului de rețete din carne de porc, vită și oaie și cu produse și specialități din pește. În această perioadă, în prim-planul activităților stă procesul de rebranding, îndelung calculat și planificat. Acesta înseamnă mai mult decât o nouă identitate vizuală, un logo nou cu o formă adusă în contemporan și etichete mult mai atractive. Este un proces complex, care a implicat reorganizarea portofoliului de peste 200 de rețete în patru game clar delimitate: Mainstream, Upper Mainstream, Produse Boierești și Premium. Gamele de produse DIANA, mergând de la cele cu rețete simple până la cele dedicate bucătăriei gourmet, au acum formule de ambalare nu doar sigure și calibrate pentru ocazii diverse de consum, ci și un design unitar, ușor de identificat la raft. Procesul de rebranding înseamnă, totodată, o strategie având ca ținte extinderea listărilor sub brand DIANA în IKA și atragerea de noi segmente de consumatori. Ne propunem să devenim un brand la fel de bine recunoscut național pentru calitatea produselor pe cât suntem deja pe plan regional. Pentru rețeaua de retail Magazine DIANA, viitorul înseamnă accelerarea ritmului de expansiune – atât în zonele unde brandul este deja prezent, cât și prin accesare unor piețe și comunități noi. Ținta pe care ne-o propunem pentru perioada următoare este o medie de 10-12 inaugurări anual.