FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România a realizat lista campionilor ultimului deceniu, adică acele companii care și-au crescut constant afacerile și au rămas profitabile, indiferent de adversitățile economice, sociale sau pandemice.

Cele mai importante lecții

Călătoria mea în Edenred se suprapune cu cea mai mare parte din activitatea de 26 de ani a companiei pe piața locală, astfel că am avut privilegiul să evoluez profesional odată cu ea. Iar o primă lecție pe care am învățat-o este abilitatea de a fi flexibil și de a te adapta la toate situațiile care apar. Din acest punct de vedere, Edenred este o companie agilă. Aducem în piață soluții relevante, practice, dezvoltate de noi sau în colaborare cu parteneri, cum a fost de exemplu integrarea cu platformele de food delivery prin care am deschis un nou segment pentru utilizarea cardurilor de masă Edenred.

O a doua lecție este dezvoltarea capacității de a fi permanent conectat la insight-urile și la trendurile pieței. Este premisa pe care se cultivă inovația, care automat se va reflecta și în performanța la nivel de business, în poziționarea pe piață și în percepția consumatorilor. Astfel, Edenred a lansat o serie de inovații în premieră în industria locală de beneficii extrasalariale, precum Edenred Benefit, introducerea primelor carduri eco, în 2021, și, recent, a celor virtuale.

Cele mai grele momente

Cel mai dificil moment din ultimul deceniu a fost perioada pandemiei, din cauza impactului direct și profund asupra tuturor activităților noastre, personale și profesionale. Dar acea perioadă ne-a oferit și o importantă lecție, a solidarității. HoReCa a fost una dintre industriile cel mai afectate în acea perioadă, și am considerat necesar să ne implicăm. Așa am lansat programul de susținere a industriei HoReCa „Ieșim la Masă!”, iar în perioada iulie 2020 – februarie 2021, Edenred a promovat gratuit restaurantele partenere și a încurajat beneficiarii de carduri de masă Edenred să își reia obiceiul de a mânca în oraș, când a fost posibil, sau să comande preparate de la restaurante cu livrare la domiciliu. În cadrul campaniei, am oferit peste 20.000 de mese gratuite și, cel mai important, am fost alături de partenerii noștri pentru a susține relansarea industriei ospitalității.

Diferențiatorii companiei

Oamenii sunt resursa cea mai importantă a unei companii și consider că acesta este principalul diferențiator. La Edenred, am construit un mediu în care toată lumea are șanse egale de a se dezvolta atât în viața profesională, cât și în cea personală. Atunci când oamenii se simt bine la locul de muncă, sunt apreciați și valorizați, își îndeplinesc atribuțiile cu pasiune, sunt mai eficienți și mai productivi.

Un al doilea diferențiator este apetitul pentru inovare. Edenred a fost prima companie din industria de beneficii extrasalariale care a introdus în 2015 tichetele de masă în format electronic, un concept care a revoluţionat această piaţă. Între timp am făcut tranziția întregului portofoliu de la tichetele pe hârtie la cele pe suport electronic, sprijinind companiile să migreze la carduri și la platforma Edenred Benefit.

Valorile și principiile de bază

De-a lungul parcursului meu profesional, am mers pe principiul că poți obține tot ceea ce îți propui prin muncă și determinare. Și mereu mi-am propus să fac mai mult, să merg the extra mile, motivând în același timp și echipa. Și vorbind de echipă, o valoare pe care o consider esențială este respectul pentru munca și opiniile celuilalt.

Planurile de viitor și strategiile

Principalele direcții de acțiune pe care ne concentrăm sunt inițiativele cu impact la nivelul comunităților locale, precum programele sociale dedicate categoriilor vulnerabile, extinderea portofoliului de soluții și a rețelei de parteneri și îmbunătățirea experienței utilizatorilor prin noi tehnologii.

Dacă analizăm contextul în care ne desfășurăm activitatea, vorbim de o piață a muncii într-o permanentă transformare, de un deficit de talente pe de o parte, dar și de nevoia angajaților de mai multă apreciere și bunăstare la locul de muncă pe de altă parte, de impredictibilitate la nivel macroeconomic. Așadar, și în următorii 10 ani responsabilitatea noastră rămâne aceea de a contribui la vitalizarea pieței muncii și la digitalizarea mediului de business românesc, prin soluții inteligente atât pentru economie, cât și pentru creșterea nivelului de trai la nivel individual.