Gabriela Tătărângă, preşedintele filialei din Iași a Colegiului Farmaciştilor din România, a declarat că este nevoie ca autorităţile să demareze un set de acţiuni coerente privind recuperarea deşeurilor medicamentoase de la populaţie.
„În acest moment legislaţia cu privire la medicaţia expirată primită de la pacient este incomplet reglementată în România.
Într-adevăr, de multe ori ne confruntăm cu situaţia în care pacientul vine cu o pungă de medicamente şi spune că acestea sunt expirate. În acest moment farmacia, conform legislaţiei, nu este obligată să primească medicaţia expirată de la pacient. Şi atunci noi ne găsim undeva la mijloc.
Cred că e cazul ca autorităţile implicate în acest demers să găsească soluţii coerente care să funcţioneze în mod real”, conform Agerpres.
În perioada 16 – 18 septembrie 2022, Colegiul Farmaciştilor din România – Filiala Iaşi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi şi al altor parteneri instituţionali, va organiza o campanie de colectare corespunzătoare a medicamentelor rămase neutilizate şi sau expirate provenite de la populaţie.
Prin această campanie se are în vedere informarea şi educarea populaţiei în ceea ce priveşte păstrarea unui mediu curat şi sănătos, să contribuie la protejarea sănătăţii şi siguranţei publice, precum şi la minimizarea generării de deşeuri.