FacebookTwitterLinkedIn

Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi Manuela Irina Pătrăşcoiu, preşedintele Companiei Naţionale de Investiţii, semnează miercuri contractul de reabilitare, consolidare şi extindere a sediului Academiei Române. Investiţia se ridică la aproximativ 125 de milioane de lei.

Academia Română contribuie la acest proiect cu suma de 833.000 de lei.

Proiectul de reabilitare, consolidare, modernizare, extindere şi dotare a sediului istoric al Academiei Române şi construire a unui nou corp de aulă a fost inclus în anul 2020 în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, Subprogramul „Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcţiilor”, notează Agerpres.

Proiectul a fost aprobat de guvern prin Hotărârea nr. 1232/2021 din 17 noiembrie 2021.

În februarie 2022, Compania Naţională de Investiţii a lansat procedura de achiziţie publică pentru atribuirea lucrărilor.

Primul obiectiv îl constituie transformarea în muzeu a sediului istoric al Academiei Române, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi înscris în anul 2015 în categoria Monumentelor Istorice de către Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului.

O a doua componentă este construirea unei noi Aule a Academiei Române, cu o suprafaţă de 8.500 mp, care va găzdui cele 14 secţii ale Academiei, sediul administrativ, săli de întruniri şi spaţii de protocol.

Cea de-a treia direcţie este reprezentată de reabilitarea şi refuncţionalizarea clădirii “Moxa”, ca parte a sediului administrativ.