Când a fost anunțată lista artiștilor care urmau să participe la Bienala de la Veneția 2022, am fost incredibil de entuziasmată. Curatorul din acest an, Cecilia Alemani, a selectat 213 artiști, majoritatea femei, pentru a-i include în expoziția de la Arsenale, intitulată „Il Latte dei Sogni”. Acest titlu e inspirat de cartea scrisă de Leonora Carrington, o foarte apreciată artistă suprarealistă de la începutul secolului XX.
Promovând teme ale realității fracturate și ale existenței post-umane, expoziția oferă o imagine a multiplelor fațete ale artei din zilele noastre. Alemani a reușit să creeze un dialog transistoric, incluzând lucrări ale unor pictorițe suprarealiste, cum ar fi Remedios Varo, Eileen Agar și, desigur, Leonora Carrington.
Cu toate acestea, expoziția nu este concentrată exclusiv pe Suprarealism și pe reinterpretarea lui în secolul XXI; ea explorează și aplicații ale științei în producția de artă. Una dintre cele mai interesante săli ale expoziției de la Arsenale este intitulată „La Seduzione del Cyborg”. Aceasta relevă impactul anticipat al tehnologiilor viitorului asupra umanității, așa cum erau imaginate la începutul secolului XX. Am fost fascinată de o selecție de costume de dans expresioniste, realizate de Lavinia Schulz și Walter Holdt, imaginând roboți cu mult înainte ca aceștia să intre în limbajul și preocupările societății.
În ceea ce privește arta contemporană, am fost impresionată de sculpturile de sticlă ale Andrei Ursuța. În actul de creație, aceasta combină diverse materiale găsite, cum ar fi sticle, sacoșe de plastic, haine, după care imprimă colajul în 3D, urmând turnarea complexă în sticlă colorată. Astfel, rezultă forme pseudo-umane care exprimă fragilitatea existenței contemporane în relație cu industria, tehnologia și natura ce ne înconjoară. Ursuța s-a născut în România, la Salonta, în anul 1979, și a emigrat în SUA în anul 1997. Acum, ea locuiește și lucrează în Brooklyn, New York, fiind considerată una dintre cele mai incitante artiste ale timpului nostru. Este inclusă pentru a treia oară în expoziția Bienalei de la Veneția.
O altă artistă care m-a cucerit a fost Marguerite Humeau, ale cărei sculpturi biomorfice vorbesc despre un organism imaginar, aparținând trecutului sau… poate… viitorului. Organicul a jucat un rol central în creația multor artiști.
Mi-a plăcut nespus de mult lucrarea numită „Earthly Paradise” a lui Delcy Morelos. Apropiindu-te de ea, poți vedea un labirint realizat din movile de pământ și fân, iar înaintând prin ansamblul lucrării am fost surprinsă de un miros plăcut. Morelos a inclus un amestec de scorțișoară, cacao, tabac și făină de manioc în compoziție, generând o experiență multisenzorială.
În Giardini, unde sunt pavilioanele naționale, primul drum l-am făcut, desigur, la standul României. Adina Pintilie a creat o instalație video captivantă, explorând fațete ale iubirii și dorinței. Prezentarea a fost excepțional de bine realizată, reflectând standardele înalte pe care le-a atins arta cinematografică românească.
Pavilionul francez, realizat de Zineb Sedira, a fost, de asemenea, conceput pentru film. Vizitatorii au putut explora mai întâi spațiul, care a fost organizat ca un studio de film, înainte de a putea urmări producția lui Sedira. Artista s-a inclus pe ea însăși ca interpretă în filme celebre din istoria franceză.
Desigur, expozițiile din muzeele și galeriile din Veneția sunt, în acest an, comparabile la nivel de reprezentare artistică, cu cele ale Bienalei. La Punta Dogana, Fundația lui François Pinault, am fost impresionată de retrospectiva Marlene Dumas, artistă din Africa de Sud, renumită pentru lucrările ei figurative folosind tehnica acuarelei. O altă prezență deosebită a fost cea a lui Mary Weatherford, la Palatul Grimani. Aici, artista și-a propus să creeze un dialog între pânzele ei abstracte și lucrările renascentiste din palat.
Fără îndoială, nicio călătorie la Veneția în această vară n-ar fi împlinită fără a vizita expoziția monumentală a lui Anselm Kiefer, găzduită la Palazzo Ducale. Artistul a ocupat întreaga Sala dello Scrutinio pentru a pune în scenă un dialog epic cu picturile baroce de pe tavan – de neratat!