Combinatul chimic Azomureș, singurul producător semnificativ de îngrășăminte pentru agricultură, reia la începutul lunii mai, producția de îngrășăminte și de produse pentru industrie.
Oprit în urmă cu patru luni, combinatul va functiona, potrivit reprezentanților companiei, sub capacitate, din cauza prețului ridicat al gazelor. Mai mult, oficialii combinatului au declarat deja că așteaptă un sprijin concret din partea Guvernului, în contextul în care Comisia Europeană a stabilit un cadru legal în care statele membre pot sprijini companiile esențiale pentru agricultură.
„ (…) La începutul lunii aprilie, Comisia Europeană a intervenit pentru a încerca să prevină o criză alimentară, stabilind astfel un cadru legal în care statele membre pot sprijini companiile esențiale pentru agricultură. Polonia (836 milioane de euro) și Germania (20 miliarde de euro) au oferit deja pachete substanțiale de ajutor, cu prevederi speciale pentru producătorii de îngrășăminte. Guvernul României nu a stabilit încă nimic concret, dar Ministerele Energiei, Economiei și Agriculturii se află în consultări cu reprezentanți ai industriei precum Azomureș pentru a lansa un pachet de ajutor similar în cadrul CE”, se arată într-un comunicat al combinatului controlat de traderul global Ameropa.
În acest context, reprezentanții companiei au punctat că „vor rămâne precauți și sub capacitatea normală de producție, dar în același timp consideră că este esențial pentru o campanie agricolă 2022-2023 de succes să nu se mai amâne momentul repornirii”.
„Anticipăm o producție limitată de Azotat de Amoniu, Nitrocalcar, Uree și Melamină în prima perioadă, urmând ca producția de îngrășăminte complexe de tip NPK să înceapă în perioada următoare”, a explicat Harri Kiiski, directorul general al Azomureș.
În condiții normale de funcționare, Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, înregistra o producție anuală de 1,6 milioane de tone de îngrășăminte, 75% din aceasta fiind destinată fermelor românești.