Integratorul de infrastructură și securitate IT Arctic Stream se așteaptă în acest an la o creștere cu 25% a cifrei de afaceri, la 102,5 milioane de lei (20,8 milioane de euro).
”Din 2023, sunt convins că se vor cunoaște și mai bine roadele muncii depuse, prin rezultate în creștere în privința cifrei de afaceri și a profitului net. Contractele aflate în derulare sau în pregătire, alături de climatul general al pieței și de nivelul cererii de servicii pentru integratorii IT ne dau încredere că vom atinge rezultatele estimate pentru finalul acestui an”, a declarat Dragoș Octavian Diaconu, fondator și director general al Arctic Stream.
Anul trecut, compania a avut afaceri de 82 milioane de lei (16,6 milioane de euro).
Profitul prognozat pentru acest an se ridică la 8,5 de milioane de lei, în creștere față de nivelul de 6,7 milioane de lei în 2022.
”Prognoza bugetară a Arctic Stream a fost construită pe baza contractelor aflate în derulare în primul trimestru din 2023, ținând seama de contractele semnate în ultimele luni și de oportunitățile identificate pe piața de profil”, potrivit companiei.
Compania a încheiat anul trecut mai multe contracte, fiecare dintre ele reprezentând cel puțin 10% din cifra de afaceri a anului anterior.
La începutul lunii iulie 2022, compania a semnat un contract-cadru pe 36 de luni cu un client din sectorul public. Valoarea totală a acestui acord ar putea ajunge la 34,9 milioane de euro.
De asemenea, în 17 martie 2023, Arctic Stream a anunțat încheierea unui contract semnificativ de 1,55 milioane de dolari pentru echipamente aferente infrastructurilor de comunicații.
Clientul este din sectorul privat, iar finalizarea contractului este așteptată pentru sfârșitul lunii septembrie 2023.