
De când nu mai este James Bond, Daniel Craig dă viață cu succes detectivului Benoit Blanc (un personaj în genul lui Hercule Poirot al Agathei Christie) în ceea ce a devenit seria „Knives Out”, concepută și regizată de Rian Johnson și produsă și difuzată de Netflix.
Dacă primul film al seriei, „Knives Out”, a fost turnat în Boston, locația celui de-al doilea episod „Glass Onion: A Knives Out Mystery” este impresionantul resort Amanzoe, care se desfășoară pe un teren de 237 de acri în apropiere de localitatea Porto Heli din peninsula Peloponez.




Amanzoe, parte a lanțului hotelier de lux Aman Resorts, înființat în 1988 și controlat de omul de afaceri de origine rusă Vladislav Doronin, a fost inaugurat în 2012, investiția ridicându-se la peste 100 de milioane de dolari.
Conceptul îi aparține arhitectului și designerului Ed Tuttle, care i-a imprimat lui Amanzoe un stil contemporan cu elemente inspirate de arhitectura grecească antică.





Hotelul are 38 de apartamente sau pavilioane cu o suprafață de 60-70 de metri pătrați, fiecare dotat cu terasă, propria piscină de șase sau 12 metri lungime. Pe lângă acestea mai există unsprezece vile cu 1 – 6 dormitoare și piscine de 20-24 de metri, și așa-numita Villa 20, de 2.600 de metri pătrați, cu nouă dormitoare și 25 de băi. Și șase piscine.























Vila 20 se desfășoară pe șase niveluri și este înconjurată de un teren de 4,7 acri de grădină și livezi de măslini. Vila are spa privat și sală de fitness, sală de ședințe, cameră de jocuri, cinci bucătării, piscină interioară (pe lângă cele șase exterioare) și este deservită de o echipă de 18 persoane.





Oaspeții pot servi masa în cele două restaurante de fine dining sau pot încerca un menu casual pe marginea piscinei. Restul timpului și-l pot petrece la plajă sau la bar, în biblioteca cu 1.000 de titluri sau făcând cumpărături la buticul cu obiecte locale de artizanat. Să nu uităm de centrul de wellness, cu șapte camere de tratament, șase piscine, două terenuri de tenis și sală de fitness.

Nu în ultimul rând, hotelul deține și un club privat aflat la câțiva kilometri depărtare, pe plaja de la Paralia Korakia. Clubul este dotat cu patru piscine, restaurant, sală de sport, spa și patru cabane pentru cei care vor să rămână peste noapte.




Prețurile pentru pavilioane pornesc de la 1.700 de dolari pe noapte, iar cele pentru vile, inclusiv pentru Villa 20, sunt disponibile doar la cerere.
Amanzoe este un loc atât de spectaculos încât, ca în „Glass Onion”, aproape că n-ai fi surprins să dai de Mona Lisa expusă în livingul Vilei 20 sau de Serena Williams în sala de fitness, așteaptându-și clienții pentru o video-lecție privată de tenis.