FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea Dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm? 

Contextul actual aduce provocări întregului sector HoReCa – creșterea prețurilor la materia primă, instabillitatea economică, inflația foarte mare, criza de personal acută din domeniul în care activăm fiind doar câteva dintre acestea. Așadar, nu este o perioadă ușoară pentru nimeni, mai ales că, raportându-ne la evenimentele din ultimii doi ani, cred că operăm în continuare cu un grad ridicat de impredictibilitate. În timp ce business-ul nu poate intra în vacanță, cu siguranță că fiecare dintre angajații Burger King se va putea bucura de zile de concediu alături de cei dragi. Încurajăm echilibrul dintre viața personală și cea profesională – considerăm că acesta este un subiect ce trebuie tratat cu prioritate.

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările Dvs. în următoarea perioadă?

Așa cum am menționat, efectele tuturor acestor eveniment sunt resimțite și la nivelul industriei HoReCa. Cu toate acestea, rămânem optimiști, folosind experiența acumulată de-a lungul anilor pentru a găsi soluțiile potrivite în prezent. Îmi place să cred că acolo unde există provocări, găsim și oportunități. Ca un exemplu concret, un nou tip de consumator a luat naștere, al cărui nevoi, gusturi și preferințe au fost modificat în ultimii doi ani, în contextul pandemic. În acest sens, o astfel de schimbare ne provoacă să găsim noi modalități de comunicare sau să ne diversificam portofoliul de produse astfel încât să răspundem cât mai bine preferințelor sale. 

Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?

Domeniul în care activăm este unul foarte volatil, anumite evenimente pot influeța major modul în care ne desfășurăm activitatea, astfel că, uneori suntem nevoiți să ne adaptăm rapid, cum s-a întâmplat și la momentul izbucnirii pandemiei. În acest moment, pe lângă efectele contextului geopolitic, economic și social instabil,  lipsa predictibilității este un aspect care ne preocupă. Astfel, singurul lucru pe care îl putem face este să ne continuăm activitatea în acord cu obiectivele de business setate și să ne adaptăm pe parcurs, în funcție de evoluția tuturor acestor situații.

Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

Fie că vorbim de anul acesta sau de 2023, vom continua să aducem inovație la nivel de produs și oferte, astfel încât să venim cât mai bine în întâmpinarea nevoilor clienților noștri, nevoi care, așa cum menționam, sunt în plin proces de transformare. Digitalizarea este principala direcție în care investim, cu obiectivul de a oferi o experianță easy & friendly clienților în restaurantele noastre. Ne concentrăm pe dezvoltarea aplicației de mobil, skip the line și extinderea platformei de produse Plant-Based, îmbunătățind experiența Burger King și investind în optimizare la nivel operațional. În plus, acordăm o atenție deosebită fiecarărui sale channel – dine in, take away și delivery, abordând o strategie de business diferențiată.