
ACCOR, unul dintre liderii globali în industria ospitalității, a semnat un acord de franciză cu Grand Hotel West, o afacere locală în domeniul hotelier și F&B, pentru deschiderea unui nou hotel Mercure în Oradea la începutul anului 2026.
„Deschiderea unui nou hotel Mercure în Oradea va îmbunătăți infrastructura hotelieră a orașului, oferind un nivel superior de cazare și servicii pentru a satisface exigențele noii generații de călători. Noul hotel va oferi sejururi confortabile și memorabile pentru turiștii de leisure și va deveni cu siguranță destinația preferată a călătorilor în interes de afaceri și a investitorilor internaționali”,spune Maria Drăgulin, director de dezvoltare Accor pentru România, Bulgaria, Moldova și Republica Cehă.
Noul Mercure Oradea va avea 90 de camere, un restaurant, un lobby bar și o cramă, o zonă de conferințe și două săli multifuncționale. Facilitățile de relaxare includ o piscină interioară, un spațiu de wellness și o sală de fitness, în timp ce o zonă de joacă pentru copii și o parcare de 105 locuri completează oferta pentru oaspeți.
„În calitate de investitor local și susținător activ al dezvoltării orașului Oradea, sunt convins că noul hotel Mercure pe care îl deschidem în parteneriat cu Accor va aduce o alternativă valoroasă și atractivă la oferta curentă de ospitalitate din oraș. În plus, un nou hotel afiliat unui lanț internațional va consolida poziționarea orașului nostru ca destinație de călătorie. Astfel, contribuim la stimularea potențialului turistic și generăm beneficii economice de durată”, a declarat Rareș Țicra, reprezentant al GRAND HOTEL WEST, Oradea.
Situat pe strada Ceyrat nr. 37, în partea sud-estică a orașului Oradea, noul hotel – aflat în construcție – se află la doar 4 km de viitoarea fabrică Nokian Tyres și la 17 km de Borș, un important punct de trecere a frontierei cu Ungaria.