Cosmin Nastasă, Managing Director, Edge 2Performant
Forbes: Care au fost evenimentele importante din viața companiei dumneavoastră, în anul 2017?
Cosmin Nastasă: 2017 a fost pentru noi anul în care ne-am confirmat că viziunea și modul nostru de a aborda lucrurile sunt bine primite și în realitate.
În primul rând, ne-am dublat față de anul trecut, atât la nivel de business cât și ca număr de oameni. Dar nu vorbim aici doar de cantitate (2,5 milioane de euro în bugete investite pentru clienți), ci de unele dintre cele mai mari și complicate businessuri pe verticalele lor, de recunoaștere a calității muncii depuse (am fost publicați în ThinkwithGoogle), de calitatea oamenilor și satisfacția rezultatelor.
Tot în 2017, am lansat ca „side project” o platformă pentru educație în marketing digital și de performance (OK Institute), unde construim o comunitate de profesioniști „hardcore”.
Am fost prezenți la aproape toate evenimentele locale ale industriei și am încercat să aducem câte ceva din cunoștințele noastre, am călătorit în Europa și SUA, pentru a sta cât mai aproape de comunitatea internațională și de noutate.
Alături de 2Performant am dezvoltat competențe în managementul programelor de afiliere și dezvoltării businessului către alte țări. Pe ansamblu, rămânem aceiași profesioniști care aduc „edge-ul informației, cunoștințelor și rezultatelor” pentru clienți.
VEZI BILANȚUL 2017 CU BOGDAN NIȚU (WEBSTYLER)
Forbes: Cum caracterizați piața pe care activați în anul 2017? (creșterea/scăderea bugetelor, concurența, pitch-uri, forța de muncă)
Cosmin Nastasă: Termenii care ar descrie piața în 2017 ar fi: dinamismul și căutarea de profesionalism.
Am văzut creșteri la nivelul bugetelor, la nivelul numărului campaniilor și companiilor care se îndreaptă spre marketing performance, la nivelul numărului de oameni implicați și la nivelul celor care vor să învețe.
Desigur, crește și concurența, dar suntem invitați în medie la câteva pitch-uri pe lună, multe din acestea fiind proiecte mari. Cel mai bun semn vine din felul în care se doresc a fi tratate serviciile de marketing performance.
Cred sincer că anul 2017 a adus un nou standard pentru agențiile de performance, un nou nivel de abordare a soluțiilor pentru clienți, care implică date și analiza lor, soluții customizate obținute din experiența specialistului și nevoia businessului, capacitate de integrare a platformelor și, nu în ultimul rând, rezultate.
BILANȚUL 2017 CU DANA NAE POPA (PASTEL)
Forbes: În ce măsură, intențiile și deciziile guvernului în domeniul fiscal și economic au influențat activitatea companiei dvs, în 2017?
Cosmin Nastasă: Așa cum o resimțim acum, e vorba mai mult despre generarea unei atmosfere tensionate, neprietenoasă cu businessul. În ce se traduce: timp petrecut pe subiecte care nu țin organic de afacere, lipsă de informație, încercări de a planifica crize sau situații-limită.
În general, efort și timp petrecute în a te „prinde” și a încerca „să fii conform”. Iar businessurile nu cresc din astfel de eforturi.
BILANȚUL 2017 CU MONA OPRAN (CENTRADE/CHEIL)
Forbes: Credeți că o nouă criză economică ar putea să apară în următorii doi-trei ani, în România?
Cosmin Nastasă: Dacă nu apare ca urmare a evoluției economiei în SUA sau pe plan mondial, o inventăm noi, aici, local.
Da, cel mai probabil vom avea o criză, dar având în vedere că lucrăm într-un domeniu care reacționează puțin diferit față de restul pieței, încercăm să găsim și părțile pozitive sau felul în care putem ajuta businessurile.
Dacă în criza din 2008 se discuta despre o reducere a cheltuielilor de marketing (o mișcare perfect logică), acum probabil se va discuta despre cum marketing performance-ul va reuși să optimizeze/maximizeze cheltuiala de marketing în situații de criză.
BILANȚUL 2017 CU CRISTIAN IGNAT (CANOPY)
Forbes: Care credeți că sunt sectoarele din economie care vor crește în anul 2018, conducând la majorarea investiților publicitare și comunicare?
Cosmin Nastasă: În 2018, ne uităm la trei tipuri de creșteri. Prima este de dată de afacerile actuale care nu au prezența online – un studiu recent arată că, în România, un procent foarte redus din businessurile tradiționale/actuale au prezență și vânzare online, în comparație cu țările din vestul sau nordul Europei, acolo unde procentul se apropie de 90%.
Primele vor fi businessurile mari, tradiționale offline, care deja au început să investigheze modalități de integrare cu online-ul.
A doua creștere va fi dată de startupuri. Deși nu sunt atât de multe pe piața din România, acele câteva care vor primi finanțări vor investi în creștere.
A treia creștere vine de la afacerile deja stabile pe online (retail, fashion, telecom) în condițiile unei creșteri organice a pieței.
(20 decembrie 2017, București)