Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a criticat modul în care Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri-Oradea a gestionat proiectul barajului de la Mihăileni, județul Hunedoara, și a anunțat că ia în calcul solicitarea unui audit.
Investiția, realizată în proporție de 90%, este blocată în urma unei hotărâri judecătorești privind neconcordanțe în avizul de mediu.
„Dacă trebuie, voi solicita și un audit pentru tot ceea ce s-a întâmplat în acești ani, deoarece consider o bătaie de joc pentru partea de nord a județului Hunedoara faptul că nu se încearcă demararea reautorizării investiției”, a declarat ministrul la Deva.
Natalia Intotero susține că lucrările pot fi reautorizate, însă procedurile trebuie urgentate pentru ca finanțarea necesară să poată fi inclusă în bugetul de stat pentru 2027. În caz contrar, proiectul riscă să nu primească alocări anul viitor.
Ministrul a atras atenția și asupra fondurilor europene nerambursabile pierdute pentru reabilitarea barajelor și lacurilor de acumulare din țară. Potrivit acesteia, a fost reabilitat un singur baraj și un singur polder, în județul Bihor.
Un alt exemplu menționat este barajul Valea de Pești, care asigură alimentarea cu apă pentru aproximativ 80% din populația Văii Jiului. Reabilitarea măștii asfaltice a acestuia este estimată la 10,5 milioane de euro, sumă care ar urma să fie suportată de la bugetul de stat.
Acumularea hidrotehnică Mihăileni, construită pe râul Crișul Alb, are ca obiective alimentarea cu apă a municipiului Brad și a localităților din aval, precum și reducerea riscului de inundații. Investiția a început în 1987, iar în 2022 au fost finalizate barajul, evacuatorul de ape mari și sediul exploatării.
Proiectul a fost oprit după ce autorizația de construire a fost anulată în urma unei hotărâri definitive a Curții de Apel Cluj din 16 februarie, într-un proces intentat de o asociație de mediu.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.