FacebookTwitterLinkedIn

NEPI Rockcastle a inaugurat al doilea parc fotovoltaic din portofoliul său, în Ariceștii Rahtivani (Nedelea), județul Prahova, o investiție cu o capacitate instalată de 56,2 MW și o producție anuală estimată la 73.000 MWh.

Valoarea exactă a investiției nu a fost făcută publică, estimările indicând circa 35 mil. de euro, potrivit informațiilor transmise în cadrul conferinței de presă organizată de NEPI Rockcastle. Proiectul face parte din programul de investiții în energie verde al grupului, care depășește 100 mil. de euro.

Parcul se întinde pe o suprafață de 75,5 hectare și cuprinde peste 90.000 de panouri solare bifaciale. Potrivit companiei, producția anuală estimată ar putea acoperi echivalentul consumului de electricitate a peste 40.000 de gospodării și ar contribui la evitarea emisiilor de aproximativ 17.000 de tone de CO₂ pe an.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Global Technical Systems (GTS) și reprezintă una dintre cele mai mari capacități de producție a energiei solare din județul Prahova.

Odată cu punerea în funcțiune a parcului din Prahova, alături de centrala fotovoltaică inaugurată anul trecut la Chișineu-Criș, județul Arad, și de sistemele instalate pe acoperișurile centrelor comerciale, NEPI Rockcastle estimează că va ajunge să acopere din surse regenerabile proprii 31% din consumul total de energie electrică al grupului până la sfârșitul anului 2026. În urmă cu doi ani, ponderea era de 6%.

„Investițiile în energie verde ne ajută să creștem eficiența și reziliența portofoliului nostru și, în același timp, să generăm valoare durabilă pentru chiriași, comunități și întregul ecosistem din jurul centrelor noastre comerciale”, a declarat Andrei Radu, Group Development Director al NEPI Rockcastle.

Terenul pe care a fost construit parcul fotovoltaic era utilizat anterior pentru extracția agregatelor minerale. În prezent, suprafețele dintre rândurile de panouri sunt folosite ca pajiște pentru pășunatul oilor fermierilor locali.

Infrastructura include o stație de transformare proprie, care permite extinderea viitoare a proiectului prin instalarea unor sisteme de stocare a energiei în baterii (BESS).

NEPI Rockcastle este proprietar, dezvoltator și operator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est. Compania deține un portofoliu evaluat la 8,4 miliarde de euro, format din 60 de proprietăți în opt țări.

Grupul a anunțat un program investițional de peste 840 mil. de euro pentru dezvoltare. Investițiile în energie regenerabilă fac parte din strategia sa de creștere a independenței energetice și de reducere a expunerii la variațiile costurilor cu electricitatea.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.