Pentru unii este Mike Scar, pentru alții Basic Jackpot. Pentru urmăritorii săi, este una dintre cele mai recognoscibile voci din social media atunci când vine vorba despre lux, bun-gust și arta de a trăi frumos, într-un univers digital dominat de afișare ostentativă și validare instantanee, provocând dezbateri despre eleganță, cultură, rafinament și diferența dintre aparență și valoare autentică. Am vorbit despre succes, bani, „quiet luxury”, povestea celebrei „bunici de la Lausanne” și lecțiile care i-au modelat propria definiție a luxului, căreia este hotărât să-i mențină valorea educativă.
Cu un discurs care oscilează între satiră, observație socială și recomandări de lifestyle, Mike a reușit să construiască una dintre cele mai distincte comunități din mediul online românesc. Conținutul său nu urmărește doar tendințele, ci provoacă o discuție mai amplă despre educație estetică, cultură, etichetă și felul în care percepem succesul într-o societate în care imaginea pare să valoreze tot mai mult. Dincolo de personajul care ironizează clișeele despre bogăție și de referințele devenite virale la „bunica de la Lausanne”, se află un observator atent al lumii luxului, format într-un mediu internațional și familiarizat de timpuriu cu cercuri influente și stiluri de viață exclusiviste. În interviul acordat pentru Forbes Life, acesta vorbește deschis despre adevărata natură a luxului, despre importanța autenticității și despre de ce consideră că cele mai valoroase lucruri din viață nu pot fi cumpărate.
FORBES LIFE: Pentru cei care te-au cunoscut drept Mike Scar sau Basic Jackpot, cine ești tu, dincolo de imaginea publică?
Dincolo de imaginea publică, sunt tot Mike. Nu sunt altă persoană pe internet decât în viața reală. Nu „mănânc ceva pentru cameră” doar ca să dea bine și nu închiriez locații și mașini ca să mă dau mare pe internet. Sunt același om. Excepție fac momentele satirice, care, cumva, reflectă oricum ceea ce gândesc și în timpul liber. Sunt un absolvent de Publicitate și fost model internațional care a avut ocazia să cunoască lumea și lifestyle-ul de calitate de foarte tânăr.
Care sunt experiențele care te-au format cel mai mult și care au contribuit la felul în care privești astăzi succesul, banii și stilul de viață?
Faptul că am avut acces la succes, bani și high life de foarte mic, după cum spuneam. La Hotel Costes din Paris am fost prima dată acum 15 ani, când era lifestyle de calitate. În momentul de față… e discutabil. La cluburile bune din Capitală eram permanent pe guest list încă de foarte tânăr, apoi am și lucrat cu ele. Am avut mereu prieteni celebri sau extrem de bogați, iar când spun extrem, mă refer la familii cu averi de zeci și sute de milioane de euro. Am văzut cum se comportă, am văzut că nu țipă, am văzut cum cereau șampania fără artificii, am văzut că mâncarea „de fițe” este simplă, dar foarte calitativă și am văzut, mai ales, cum respectă oamenii din jur. Nu am fost niciodată invidios, doar motivat.
Cum ai ajuns să transformi observațiile personale despre lux, estetică și bun-gust într-un tip de conținut care generează atât de multă conversație online?
Natural. Am început să postez opinii pe stories pe un cont cu 2.300 de urmăritori. Mai apoi, prietena mea și actualul meu manager, Monica Munteanu, mi-a scris într-un DM că este funny și educativ și că ar trebui să continui să postez.
Cum definești luxul dincolo de valoarea materială a obiectelor?
Luxul, în primul rând, nu are valoare materială. Cum mi-a spus un prieten din board-ul FMI acum foarte mulți ani, la un picnic în Tuileries: „Luxury is about feelings”. Și așa este. Luxul este despre ce simți. Fie că este vorba despre o maletă de 7.000 de euro, în definitiv este despre sentimentul pe care îl ai atunci când o porți. Luxul este despre a fi înconjurat de oamenii care îți plac. Luxul este despre a nu face compromisuri. Dacă nu îți place ceva sau cineva, nu o faci. Luxul este să poți spune: „Nu, mulțumesc”. Luxul, așa cum îl văd eu, este despre a avea timp să mergi la film marți la 14:30 și să te trezești fără ceas, iar cu toate astea să te autosusții și să ai succes.
Crezi că luxul este în primul rând o chestiune de bani, de educație, de cultură sau de mentalitate? Care este cea mai mare confuzie pe care o fac oamenii atunci când vorbesc despre lux?
Mulți oameni confundă luxul cu statutul. Însă un om valoros nu are nevoie de o geantă Hermès pentru a avea statut. Un om valoros este respectat și în pijama la cumpărături. Aș tinde să spun că luxul este, în primul rând, despre cultură și mentalitate. Despre a ști ce să cauți în viață și a ști să definești cu adevărat luxul. Vedem cu toții milionari care trăiesc în case lipsite de personalitate, merg la aceleași 15 restaurante din Europa și nu au niciun tablou pe perete, însă au grijă să aibă „adidași”, de cele mai multe ori urâți, de peste 1.000 de euro. În condițiile în care o pereche de Santoni, un brand cu tradiție, extrem de comod și elegant, are un preț de pornire similar. Doar că pe aceia nu îi recunosc prietenii lor.
Care sunt cele mai autentice forme de lux pe care le-ai întâlnit în viața de zi cu zi?
Atunci când îți permiți să aloci un timp generos făcând lucruri pentru suflet. Când balanța dintre lucrurile pentru suflet și business life indică mai mult timp pentru tine.
În era rețelelor sociale, luxul a devenit mai accesibil sau doar mai expus?
În era rețelelor sociale, luxul a devenit, în primul rând, fals și, în al doilea rând, vulgar. Luxul nu mai este lux dacă „toată lumea” îl are. Sau îl simulează,de cele mai multe ori…
Este „quiet luxury” o filozofie de viață autentică sau o nouă formă de marketing adresată consumatorilor sofisticați? De ce crezi că discreția este noul simbol al statutului social?
Quiet luxury autentic este atât de scump încât nu poate fi cu adevărat replicat doar pentru că te decizi tu, de mâine, să îl îmbrățișezi. Quiet luxury înseamnă să zboare un croitor de la Napoli la tine, pe domeniul de lângă Basel, pentru a-ți aduce costumul la a treia probă, însă numai după ce a fost anunțat de house manager că a ajuns. Iar tu să nu ai conturi pe rețelele sociale, iar întâlnirile cu prietenii să fie la tine sau la ei, în salon, cu cina pregătită in-house din cele mai bune ingrediente locale și, mai ales, sezoniere. Quiet luxury este despre a sta cu adevărat retras, în cele mai bune condiții, dar în casele tale. Nu să ieși toată ziua în oraș, la shopping, și să postezi cât de „clean” mănânci tu de dimineață.
Vorbești adesea despre a trăi bine sau a trăi frumos, care este și deviza Forbes Life. Ce înseamnă concret acest lucru pentru tine?
A trăi frumos înseamnă a trăi autentic și pentru tine. Dacă gusturile tale coincid uneori cu trendurile, foarte bine. Dar dacă începem să urmăm trendurile în materie de restaurante, haine și altele, asta înseamnă că trăim mai mult pentru alții. A trăi frumos înseamnă să știi să faci o masă delicioasă și din 20 de euro, dar și din 200 de euro și, uneori, să alegi să stai într-o pensiune oarecare din Transilvania pentru că așa simți. A trăi frumos înseamnă să incluzi constant frumosul în viața ta, prin artă, muzee sau operă, fără a exclude cluburile sau o petrecere la La Guérite, la Cannes. Echilibru în exces, dacă vrei să spunem așa. Și, mai ales, a trăi frumos înseamnă ca la tine acasă să fie cel mai frumos hotel. Pentru că acasă trăiești, în definitiv. Iar lucrurile fine nu sunt neapărat scumpe. Eu am multe farfurii din cristal luate din târguri cu 30 de lei.
Unde se termină aprecierea calității și unde începe snobismul? Sau care este diferența dintre rafinament și dorința de validare socială?
Revin la ce am mai spus. Calitatea este despre cum te simți. „Luxury is about feelings.” Rafinamentul este despre educație și cultură, iar validarea socială este un snobism pentru ochii altora.
„Bunica mea de la Lausanne” a devenit unul dintre cele mai recognoscibile personaje ale universului tău online. Cum a apărut această idee și ce reprezenta, de fapt? Te așteptai ca această poveste să aibă un impact atât de mare în social media?
Nu, nu mă așteptam să aibă un impact atât de mare. Eu foloseam „bunica de la Lausanne” precum alții expresia „cu pian în baie”. Știi vorba: „Ce, te-ai născut cu pian în baie?”. Eu spuneam: „Da, mă, că bunică-ta e de la Lausanne”. O glumiță ironică. Iar cum autoironia este cea mai elevată formă de umor, eu spuneam despre mine: „Bunica mea de la Lausanne m-a învățat să fac pastele doar cu lobster”. Mă ironizam cumva pentru că „m-am ajuns”. Nu e rău să evoluezi. Nu e rău să faci paste cu lobster. Rău este să uiți de unde ai plecat. Și nu este cazul meu.
Recent ai declarat că bunica din Lausanne nu există în realitate. De ce ai simțit nevoia să clarifici acest aspect?
Pentru a fi autentic. Nu vreau să creadă cineva că vreau să mint intenționat, să mă dau drept ceea ce nu sunt și, totodată, nu aș vrea să se creadă că există o sursă misterioasă care mă întreține. Tot ce am și tot ce am realizat am obținut exclusiv prin forțe proprii.
Care sunt principalele diferențe dintre modul în care românii înțeleg luxul și modul în care acesta este perceput în societățile occidentale mature?
Tot ceea ce am definit mai sus susține această idee. Românii trebuie să învețe că luxul este despre calitate, despre trăiri și despre ei înșiși.
Care este luxul pe care îl prețuiești cel mai mult astăzi și pe care nu l-ai fi apreciat în urmă cu un deceniu?
Iubirea și familia. Sunt un lux subapreciat. Doar atunci când rămâi fără ele îți dai seama că tot restul din jur nu mai are valoare.
Dacă „bunica ta de la Lausanne” ar putea transmite un singur sfat generației de astăzi, care ar fi acela?
Trăiți pentru voi și investiți în lucruri pe care nu vi le poate lua nimeni. Evoluând constant, deveniți voi înșivă o valoare care nu are nevoie de decorații.
Foto: Arhiva personală
