FacebookTwitterLinkedIn

Aproximativ 40% din cheltuielile gospodăriilor din Republica Moldova sunt destinate alimentelor și băuturilor nealcoolice, iar în mediul rural ponderea se apropie de jumătate din buget. Datele Biroului Național de Statistică (BNS) evidențiază totodată diferențe importante între populația de la orașe și cea de la sate, atât în ceea ce privește nivelul cheltuielilor, cât și accesul la servicii.

Structura consumului arată că Republica Moldova rămâne o țară cu venituri relativ reduse, chiar dacă acestea au crescut anul trecut cu aproximativ 9%, consideră expertul economic Marin Gospodarenco.

„Majoritatea oamenilor cheltuie ca să trăiască, nu trăiesc ca să cheltuie. Există o regulă în economie potrivit căreia, cu cât familia e mai săracă, cu atât o parte mai mare din venit se duce pentru mâncare. Nu pentru că mănâncă mai mult, ci pentru că nu rămâne pentru altceva”, a explicat expertul.

Moldova, mult peste media europeană

Ponderea cheltuielilor pentru alimente este semnificativ mai ridicată în Republica Moldova decât în statele europene.

Potrivit lui Gospodarenco, în Uniunea Europeană alimentele reprezintă aproximativ 13-14% din cheltuielile gospodăriilor, în timp ce în România ponderea este de circa 25%. În Republica Moldova, aceasta ajunge la aproximativ 40%.

Expertul atrage însă atenția că metodologiile statistice utilizate în diferite țări nu sunt identice, astfel încât comparația trebuie privită cu anumite rezerve.

Ponderea ridicată a cheltuielilor pentru necesitățile de bază lasă mai puțini bani pentru alte categorii de consum, precum recreerea, cultura, educația sau serviciile.

Diferența dintre sat și oraș ajunge la 1,7 ori

Disparitățile sunt evidente și atunci când sunt comparate gospodăriile din mediul urban cu cele din mediul rural.

Cheltuielile medii lunare de consum ajung la aproximativ 6.500 de lei pentru o persoană din mediul urban, în timp ce la sate acestea sunt de circa 3.900 de lei. Diferența este de aproape 1,7 ori.

„Decalajul nu ține doar de bani, ci și de acces la servicii”, afirmă Gospodarenco.

Una dintre explicații este productivitatea mai redusă din mediul rural. O mare parte din activitatea economică de la sate este legată de agricultură și de gospodării de dimensiuni mici. Acestea pot asigura o parte din necesarul de hrană al familiei, dar nu generează întotdeauna venituri bănești suficiente.

În orașe sunt concentrate, în schimb, mai multe locuri de muncă în servicii, comerț, IT și industrie, sectoare care oferă, în general, venituri mai mari și mai regulate.

La sate, oferta de servicii este mai redusă

Diferențele dintre cele două medii nu țin însă exclusiv de nivelul veniturilor.

Gospodăriile rurale se bazează într-o măsură mai mare pe venituri în natură, remitențe și prestații sociale, în timp ce în mediul urban salariile reprezintă o sursă mai regulată și mai previzibilă de venit.

În același timp, locuitorii satelor au acces mai redus la o serie de servicii pentru care populația urbană alocă bani: transport, activități sportive și culturale, restaurante sau anumite servicii educaționale.

„La sat lipsește oferta pentru care poți cheltui: transport, restaurante, sport, cultură, educație. Practic, nu figurează în bugetul lor real nu doar pentru că nu sunt accesibile financiar, ci pentru că fizic nu există în localitate”, a explicat expertul.

După alimente, serviciile comunale reprezintă o altă cheltuială importantă pentru gospodării, acestea absorbind aproximativ 16% din buget.

Veniturile trebuie să crească mai repede decât prețurile

În opinia expertului, reducerea ponderii cheltuielilor pentru alimente și utilități nu poate fi obținută doar prin modificarea comportamentului de consum. Este necesară o creștere a veniturilor într-un ritm superior celui al prețurilor.

Printre soluțiile indicate se numără investițiile și crearea unor locuri de muncă mai bine plătite, creșterea eficienței energetice a locuințelor, o protecție socială mai bine direcționată și măsuri care să faciliteze revenirea părinților pe piața muncii.

„Cultura, odihna și economia apar abia după ce necesarul de bază încetează să consume tot bugetul familiilor noastre”, a punctat Gospodarenco.

Datele privind salariile confirmă, de altfel, existența unor diferențe importante între sectoarele economiei.

IT-ul și finanțele, în topul salariilor

În trimestrul al doilea, cele mai mari salarii medii din Republica Moldova au fost înregistrate în sectorul informațiilor și comunicațiilor, unde câștigul lunar a ajuns la aproximativ 41.000 de lei.

În sectorul financiar și al asigurărilor, salariul mediu a fost de circa 31.450 de lei, în timp ce în producția și furnizarea energiei electrice și termice media a ajuns la 24.682 de lei.

La polul opus se află agricultura, silvicultura și pescuitul, cu un salariu mediu lunar de aproximativ 10.830 de lei. În domeniul cazării și alimentației publice, media a fost de 11.723 de lei, iar în sectorul artelor, recreerii și agrementului – de peste 12.800 de lei.

Aceste diferențe contribuie la decalajele dintre gospodării și influențează direct capacitatea acestora de a aloca bani pentru alte categorii de consum decât cele de bază.

Numărul șomerilor a scăzut în trimestrul al doilea

Piața muncii a înregistrat și o evoluție pozitivă în trimestrul al doilea. În Republica Moldova erau aproximativ 68.000 de șomeri, cu circa 26.000 mai puțini decât în primele trei luni ale anului.

Bărbații reprezentau 54,4% dintre persoanele fără un loc de muncă, iar mai mult de jumătate dintre șomeri locuiau în mediul rural.

Datele conturează astfel o imagine în care veniturile și oportunitățile de angajare rămân distribuite inegal, iar o parte importantă a populației este nevoită să aloce cea mai mare parte a banilor pentru necesitățile esențiale. Pentru multe gospodării, în special cele din mediul rural, mâncarea și utilitățile continuă să consume cea mai mare parte a bugetului, lăsând puțin spațiu financiar pentru servicii, recreere, cultură sau economisire.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.