Există un număr care ar trebui să țină treaz orice lider de business din România. Un sondaj recent al PwC arată că șase din 10 angajați români cred că inteligența artificială le va schimba jobul. Doar doi din 10 se simt pregătiți pentru această schimbare.
Farlei Kothe a văzut aceste cifre și nu a fost deloc surprins. „Golul de pregătire este ceva ce am observat la nivel global, nu doar în România”, spune CEO-ul Stefanini pentru America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia-Pacific. „Asta subliniază nevoia urgentă de educație și de upskilling, pentru ca angajații să se simtă încrezători în navigarea schimbărilor generate de AI.”
Kothe vorbește din perspectiva cuiva care vede simultan două realități: interiorul unei companii globale de consultanță tehnologică cu o abordare axată pe inteligența artificială (AI-first) în România și în exterior – sutele de organizații pe care Stefanini le consiliază în adoptarea AI. Din această poziție dublă, tablourile se suprapun și se confirmă reciproc. Golul e real. Și e mai adânc decât cred majoritatea liderilor care îl privesc din exterior. România nu e, pentru Stefanini, doar o piață. E un hub strategic de coordonare AI pentru întreaga regiune. O decizie care spune ceva despre ce crede compania că poate găsi aici și despre ce vede Kothe în potențialul acestei piețe.
Dacă există o idee pe care Farlei Kothe ar vrea să o demonteze din conversația despre AI și forța de muncă, e aceasta: că roboții vin să ne ia locurile de muncă. „Cel mai mare mit este că AI va înlocui oamenii complet. În realitate, AI este un instrument de amplificare a capacităților umane, nu un substitut pentru ele.”
Nu e o consolare. E o diferență de filozofie, una care schimbă complet cum implementezi tehnologia, cum comunici schimbarea și cum construiești cultura organizațională în jurul ei. Companiile care pornesc de la frică implementează defensiv. Companiile care pornesc de la amplificarea capacităților investesc în oameni. Stefanini a ales a doua cale și a formalizat-o într-o filozofie pe care o numește human-centered AI. „Înseamnă că tehnologia trebuie să amplifice potențialul uman, nu să îl înlocuiască. E despre colaborarea dintre oameni și mașini, asigurând că elementul uman rămâne central în inovație și în luarea deciziilor”, spune Kothe.
Concret, asta înseamnă că atunci când implementează soluții AI, Stefanini prioritizează instrumentele care permit angajaților să lucreze mai eficient și să se concentreze pe sarcini creative, cu valoare adăugată mare. Nu automatizare în locul oamenilor, ci automatizare în slujba oamenilor.
Forța de muncă globală Stefanini are acces la SAI Library, Stefanini Artificial Intelligence Library, care include peste 8.000 de instrumente AI personalizate pentru diferite departamente și roluri. De la HR la vânzări, angajați fără nicio expertiză în coding pot folosi instrumente testate și dovedite care le cresc productivitatea zilnică. „Permitem angajaților fără expertiză în coding să folosească o varietate de instrumente AI testate, care maximizează productivitatea”, explică Kothe. Nu e o bibliotecă pentru specialiști. E o unealtă pentru toată lumea.
Dincolo de instrumente, compania a construit ceva mai greu de replicat: o cultură a adoptării. Programul AI Ambassadors, lansat inițial în Statele Unite, extins global, funcționează prin voluntari interni care explorează și integrează instrumentele AI în munca zilnică și împărtășesc cunoștințele cu colegii. Nu e un training impus de la cap la coadă. E o mișcare construită pe curiozitate și pe energia celor care au descoperit deja că AI îi ajută și vor să o arate și altora. „Combinăm trainingul tehnic cu aplicații practice, demonstrând cum AI poate rezolva probleme reale în rolurile angajaților. Punem accent pe mentorat și pe învățarea între colegi pentru a ne asigura că cunoștințele sunt împărtășite și aplicate eficient.”
Golul nu e tehnic
Există o tentație, când vorbești despre adoptarea AI, să tratezi problema ca pe una tehnică. Oamenii nu știu să folosească instrumentele, deci trebuie să-i înveți. E simplu, nu? Kothe complică această ecuație. „Golul este, în primul rând, în înțelegerea modului de a colabora cu AI. Mulți angajați sunt astăzi competenți în roluri tradiționale, dar trebuie să dezvolte competențe în utilizarea instrumentelor AI pentru luarea deciziilor și rezolvarea problemelor.”
Nu e un deficit de cunoștințe tehnice. E un deficit de mentalitate și de practică. Oamenii știu să își facă jobul, dar nu știu încă să și-l facă cu AI ca partener. Iar această linie fină schimbă complet cum ar trebui să arate un program de training eficient. Un program care funcționează cu adevărat, spune Kothe, nu bifează o căsuță HR. E specific pe rol, actualizat continuu și arată concret cum AI rezolvă probleme reale din jobul fiecărui angajat. Nu AI în abstract, AI aplicat. Și mai e ceva pe care mulți îl ignoră: ritmul. „Ascultăm feedbackul angajaților și ne asigurăm că au timp și resurse pentru a se adapta în propriul ritm, evitând capcanele schimbării copleșitoare.” AI fatigue, epuizarea față de instrumente noi, programe de training succesive și schimbări care vin prea rapid, e un fenomen real, cu simptome clare: angajare redusă, frustrare față de noile instrumente, participare formală fără internalizare reală. Kothe îl recunoaște și îl ia în serios.
La Stefanini, schimbarea nu e în teorie. Există roluri care arată astăzi complet diferit față de acum doi ani, iar exemplul pe care Kothe îl dă e unul pe care îl înțelege oricine. IT support. Rolurile tradiționale de helpdesk s-au transformat în poziții de suport asistat de AI, unde angajații colaborează cu instrumente AI pentru a rezolva probleme mai rapid și mai complex. „Mai degrabă decât să se concentreze pe sarcini repetitive, echipele noastre abordează acum provocări mai complexe, făcând rolurile lor mai strategice și mai valoroase.” E modelul pe care îl propune pentru orice organizație care adoptă AI serios: nu eliminarea rolurilor, ci elevarea lor. Oamenii fac mai puțin din ce poate face un robot și mai mult din ce nu poate. Iar asta, spune Kothe, face joburile mai bune, nu mai puține.
De ce România?
Alegerea României ca hub strategic AI pentru întreaga regiune Stefanini nu a fost întâmplătoare. Și Kothe mărturisește ce a contat în această decizie și fără eschivă în privința a ceea ce ne lipsește, desigur. „România are un pool puternic de talente tech, un nivel ridicat de adaptabilitate și un ecosistem de inovație în creștere.” Sunt calități pe care le cunoaștem de mulți ani, confirmate de prezența centrelor de excelență ale zecilor de companii globale în București, Cluj, Iași și Timișoara. România produce ingineri buni, are o cultură a rezolvării problemelor și o capacitate de adaptare pe care Kothe o vede în felul în care prind noile tehnologii. „Există în continuare o nevoie de educație AI mai extinsă și de colaborare mai strânsă între business, universități și guvern. Prin investiții în aceste domenii, România poate să își consolideze poziția de lider în zona AI.”
Stefanini România a intrat pe piața locală din 2004 și a ajuns să fie nucleul operațional al grupului pentru întreaga regiune europeană. Subsidiara locală a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 359,3 milioane de lei, circa 72 de milioane de euro, un rezultat similar față de anul anterior, și un profit net de 7,6 milioane de lei. România găzduiește 1.500 de angajați care livrează servicii de dezvoltare și întreținere de aplicații, securitate cibernetică, platformă M365, infrastructură cloud și suport tehnic la distanță. Dincolo de livrarea directă de servicii, în România funcționează departamentele de finanțe, resurse umane și cea mai mare echipă de marketing din cadrul grupului. În august 2025, grupul a finalizat achiziția integrală a companiei românești Cyber Smart Defence, iar pentru 2026, Kothe estimează o creștere de 15-20% în Europa, România rămânând principalul centru operațional al regiunii.
Cei 44% din angajații români care folosesc AI la locul de muncă, față de 57% la nivel global, nu sunt o statistică neutră. E un decalaj cu consecințe economice concrete pe termen mediu – și cu o cauză pe care Kothe o distribuie explicit, refuzând să exonereze pe cineva. „Golul rezultă din accesul limitat la training, din adoptarea mai lentă de către business și din lipsa de conștientizare despre potențialul AI. Închiderea acestui gol este o responsabilitate comună. Angajatorii trebuie să investească în upskilling, guvernul ar trebui să sprijine transformarea digitală, iar angajații trebuie să ia inițiativa de a învăța și de a se adapta.” E o poziție care refuză confortul vinii plasate exclusiv pe sistem sau exclusiv pe individ. Fiecare actor are un rol. Fiecare poate fi responsabil.
Cum arată noul lider român
Există o întrebare pe care Kothe o primește des și la care are un răspuns care surprinde prin ce pune pe primul loc. Ce competențe sunt non-negociabile acum pentru un lider care vrea să conducă o organizație care adoptă serios AI? „Un lider român trebuie să fie tech-savvy, deschis la schimbare și angajat față de învățarea continuă. Trebuie să știe cum să integreze AI în strategiile lor, cultivând în același timp o cultură a inovației și a colaborării.” Până aici, nimic surprinzător. Dar apoi adaugă ceva ce schimbă registrul: „Inteligența emoțională și capacitatea de a inspira și de a susține echipele prin transformare vor fi la fel de critice ca abilitățile tehnice”.
Nu e o concesie diplomatică față de valorile tradiționale de leadership. E o observație precisă despre ce face diferența în momentele de schimbare. Instrumentele AI pot fi implementate tehnic de oricine. Ce nu poate fi cumpărat e capacitatea unui lider de a construi încredere, de a gestiona anxietatea față de schimbare și de a inspira adopție autentică în loc de conformitate formală. AI-ul cel mai bun implementat de cea mai nepotrivită echipă de management va produce, în cel mai bun caz, rezultate mediocre. AI-ul modest implementat de un lider care știe să construiască cultură poate produce transformare reală.
La finalul conversației, îl întreb pe Kothe ce i-ar spune unui CEO român care vede cifrele PwC, că șase din 10 angajați sunt îngrijorați, iar doi din 10 sunt pregătiți, și nu știe de unde să înceapă. Răspunsul lui e simplu. Și tocmai de aceea, greu de ignorat. „Începi cu pași mici, dar acum. Identifică zone specifice unde AI poate adăuga valoare businessului și investește în educarea echipelor. Colaborează cu furnizori de tehnologie experimentați și concentrează-te pe crearea unei culturi care îmbrățișează schimbarea; astfel, acele companii care se adaptează rapid vor conduce viitorul.” Nu e o promisiune că va fi ușor. E o promisiune că prețul inacțiunii e mai mare decât prețul unui start mai timid.
Stefanini a ales România pentru că a văzut talentul, adaptabilitatea și potențialul. A ales-o ca teren de antrenament pentru viitor, al oamenilor, al organizațiilor, al industriei. Kothe e convins că România poate câștiga această cursă, dar doar dacă începe. Acum.
