Business, personal, social, familie… toate relațiile se bazează pe încredere sau toate acestea aspiră să atingă acel minimum nivel de încredere, depinde – desigur – de bagajul fiecăruia dintre noi cât putem acorda și, totodată, primi.
De Simona Macovei
Absolut ușor și normal de presupus că fără această minimă siguranță, numită încredere, nicio relație nu poate exista între cel puțin două părți implicate. Atât coexistența, cât și conviețuirea dintre două părți se sprijină pe această bază invizibilă, dar esențială.
Ce sentiment de libertate îți oferă o relație, o entitate construită din cel puțin doi indivizi, care înseamnă și se desfășoară în, din și prin încredere?! De neprețuit! Este un sentiment de libertate absolut imens. Pentru că poți să FII, să fii TU cu adevărat, cel care ești, vrei să fii și ești lăsat să fii!
Pesemne toată lumea are cel puțin un exemplu concret în suflet când e vorba de acea încredere, aceea necondiționată. Și, cu siguranță, ea poate migra și dincolo de învățăturile sociale – și uneori poetice –, că acest fel de încredere poate veni numai din familia inițială, de la părinți și aparținători. Și nu prea mică ne este surprinderea să întâlnim încrederea tot mai aproape de veritabilul său sens, inclusiv în mediile de lucru, pe lângă relațiile de prietenie ori sociale.
Într-un mediu social plin de mult prea multă informație, mult prea multe schimbări, mult prea multă forțare în adaptare… și toate într-o viteză pentru care, pur și simplu, noi, oamenii, chiar nu suntem construiți s-o putem duce așa, darămite s-o și integrăm… am fost obligați – da, da, obligați! – să revenim la baze. La bazele acelea simple, de socializare tradițională, de reîntoarcerea la țară, de revenire la natură, la mâncare autentică și curată, la apă de izvor, la murdărit pe picioare cu noroi, la vreo bubă în genunchi de la o căzătură nevinovată, la statul într-o liniște asurzitoare sau lângă un animal ori un foc de sobă sau de șemineu, la a asculta ce spune râul cu ochii închiși în tihnă… și, mai nou, la pauzele conștiente și absolut necesare de la internet și social media, întocmai pentru a ne oferi tot mai mult șansa de a fi, pur și simplu de A FI.
Și iată cum ajungem din nou – și că vrem, și că nu vrem – tot la noi, la a ne da voie să fim. Iar să fim înseamnă, mai ales, a avea și a exista din și prin încredere. Pentru că, ce credeți? Pe lângă contextele dobândite în bagajele psiho-emoționale ale fiecăruia dintre noi, și încrederea este mai simplu de avut și de dat, ca orice în viață, de fapt, și anume prin decizie. Încrederea este, în fond, o decizie.
În relațiile personale și sociale, știm deja cu toții ce confort și mângâiere poate oferi încrederea. În muncă însă poate fi – pe alocuri – chiar mai satisfăcătoare. Rezultatele care vin din parteneriate bazate și desfășurate din și prin încredere transmit – chiar și în această abundență sufocantă de informații și mesaje de zi cu zi – „mai mult decât o mie de cuvinte” și fără nicio „strategie de content” muncită cu mintea și cu timpul și care tot n-are „tracțiune”, pentru că e prea gândită și nu simțită. Și puteți oricând să verificați în cercetările voastre individuale, că veți remarca imediat și fără nicio îndoială un mesaj care se face simțit, față de unul care este acolo pentru că „trebuie” să fie.
Am găsit, la un moment dat, o scurtă reproducere anonimă despre încredere, fabulos de puternică și care sună cam așa: „Dacă nu ai încredere, vei găsi mereu un mod prin care să nu câștigi”. Și iată de ce: pentru că încrederea se transmite, încrederea e molipsitoare, încrederea e inspirațională, încrederea e aspirațională, e ca acel zâmbet pe care ți-l amintești mereu.
Iar primul loc în care găsim încrederea este privindu-ne chiar pe noi în oglindă și apoi ea doar învață să existe, în toate relațiile și parteneriatele noastre.
Foto: Shutterstock
