TAG, producător român de uniforme medicale și operator al uneia dintre cele mai extinse rețele de magazine specializate din România, își extinde portofoliul prin integrarea a trei branduri internaționale: Cherokee, Dickies și Healing Hands.
Cele trei branduri fac parte din portofoliul Careismatic Brands, cel mai mare producător mondial de îmbrăcăminte medicală, ale cărui produse sunt distribuite în peste 75 de țări. Cherokee este unul dintre cele mai cunoscute branduri de uniforme medicale la nivel global, cu peste 30 de ani de istorie și o gamă variată de colecții adaptate diferitelor tipuri de corp și specializări medicale. Dickies Medical este inspirat din cultura americană de workwear și este conceput pentru medii cu uzură intensivă, în timp ce Healing Hands acoperă segmentul premium, punând accent pe materiale tehnice elastice și croieli moderne, destinate confortului în turele lungi.
Extinderea vine într-un context de creștere a pieței globale de uniforme medicale. Potrivit unei analize Fortune Business Insights, piața a fost estimată la 10,7 miliarde de dolari în 2025 și este așteptată să depășească 20 de miliarde de dolari până în 2032, cu o rată medie anuală de creștere de aproape 10%. Evoluția este susținută de extinderea infrastructurii medicale, de interesul pentru produse performante și de accentul tot mai mare pus pe imaginea profesională a instituțiilor din sectorul sănătății.
În România, tendința este reflectată de creșterea cererii pentru uniforme medicale moderne și performante, în special în clinicile private. Medicii și personalul medical tânăr caută tot mai des produse similare cu cele utilizate în sistemele medicale din Statele Unite sau Europa de Vest, iar segmentul premium a devenit cel mai dinamic în vânzările TAG.
Fiecare dintre cele trei branduri aduse în portofoliul companiei acoperă un segment diferit. Cherokee oferă uniforme funcționale pentru spitale și clinici, cu o varietate largă de croieli și culori. Dickies Medical este orientat către medii profesionale solicitante, precum urgența, stomatologia, laboratoarele sau medicina veterinară, unde durabilitatea este esențială. Healing Hands se adresează segmentului premium-lifestyle, combinând confortul cu un design modern.
„Uniforma medicală este echipamentul pe care medicii și asistenții îl poartă 10–12 ore pe zi, iar alegerea ei are un impact real asupra confortului și performanței în timpul turelor. Integrarea Cherokee, Dickies și Healing Hands în portofoliul TAG reflectă direcția strategică pe care o urmărim: să construim infrastructura unui hub regional de uniforme medicale premium, care combină producția proprie cu cele mai apreciate branduri globale din segment”, a declarat Adrian Pătru, CEO TAG.
Un element important al modelului de distribuție TAG este rețeaua de 35 de magazine fizice, amplasate în apropierea spitalelor din 24 de orașe. Pentru produsele purtate zilnic în mediul medical, posibilitatea de a vedea și proba uniformele înainte de achiziție influențează semnificativ decizia de cumpărare. În magazinele TAG, clienții beneficiază de consultanță specializată și pot ridica inclusiv produsele comandate online, fără costuri suplimentare de livrare.
Prin combinarea producției locale, a retailului specializat și a canalelor online, compania își consolidează poziția de platformă completă dedicată profesioniștilor din domeniul sănătății. Noile colecții vor fi introduse treptat în magazinele TAG și pe platforma medical-devices.ro, alături de gama de uniforme premium produse în fabrica companiei din București.
TAG este un producător român de uniforme medicale cu peste 21 de ani de experiență, fabrică proprie și o rețea națională de magazine dedicate personalului medical. Portofoliul companiei include uniforme și încălțăminte medicală, textile profesionale, produse de tehnică medicală și dispozitive ortopedice, precum și echipamente pentru recuperare post-operatorie și îngrijirea pacienților la domiciliu.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.