Un nou proiect hotelier de cinci stele va demara în stațiunea Olimp, a anunțat David Aron, CEO al Rivaz Hotel și Alpin Group, în cadrul Forbes Business Fest. Proiectul va include 130 de apartamente, dintre care peste 80% vor avea vedere directă către mare.
Investiţia, menită să răspundă cererii de servicii premium pe litoralul românesc, vizează atât investitorii persoane fizice interesaţi de randamente din închiriere, cât şi turiştii care caută „experienţe de patru-cinci stele” aproape de București.
În cadrul unei analize de piață, reprezentanţii Rivaz Hotel au constatat că oferta actuală de servicii premium pe litoralul românesc nu acoperă pe deplin aşteptările turiştilor, astfel că mulţi se orientează spre destinaţii din Grecia sau Bulgaria. În acest context, proiectul de la Olimp urmărește introducerea unor servicii de lux cu accent pe confort şi facilități de top.
Olimp este comparat de David Aron cu Mamaia, însă cu o configuraţie urbanistică diferită – mai multă natură şi un cadru mai puțin aglomerat. Proiectul este amplasat foarte aproape de plajă, într-o zonă „cu potențial de apreciere”, după cum susţine reprezentantul dezvoltatorului. În plus, în ultimii doi ani, aproximativ 80% dintre hotelurile vechi din Neptun şi Olimp au fost renovate la standarde ridicate, a punctat el.
Un alt element de noutate pe care îl menţionează CEO-ul Rivaz Hotel & Alpin Group este autostrada de legătură dintre A2 şi Olimp, care va reduce semnificativ timpul de călătorie: distanța dintre București și Olimp ar urma să fie parcursă în ceva mai mult de două ore, evitându-se blocajele din Eforie.
Daniel Aron precizează că proiectul se va adresa în special familiilor şi cuplurilor care își doresc linişte și servicii de nivel ridicat, spre deosebire de zonele de cluburi și viață de noapte din Mamaia.
El estimează că, pe măsură ce oferta de turism premium va crește, va crește și interesul – atât al publicului autohton, cât și al investitorilor care caută un produs ce combină randamentul financiar cu posibilitatea unor vacanțe pe litoralul românesc.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.