Cel mai mare iaht cu vele din lemn din lume și unul dintre cele mai frumoase ambarcațiuni de acest gen din toate timpurile, goeleta cu trei catarge CREOLE aparține familiei Gucci și poate fi integral „stăpânită” pentru mai puțin de 200 de mii de euro pe săptămână.
Faimos în branșă, iahtul construit în 1927 a fost achiziționat de Maurizio Gucci și fiicele sale, Allegra și Alessandra, care l-au recondiționat în urmă cu mulți ani, investind o mică avere pentru a aduce ambarcațiunea la gloria de odinioară. Dar iahtul are o istorie aparte, vehiculată frecvent printre amatorii de povești pe teme marine. Unele dintre aceste povești se bazează pe legende și superstiții, iar altele pe fapte reale. Iar velierul Creole are o asfel de istorie…
Barca lungă de 65 de metri, construită din lemn nobil, care are mai bine de 100 de ani. În ciuda vârstei sale, el este cunoscută drept cel mai frumos iaht cu vele din lume, putând transporta 16 membri ai echipajului și 11 oaspeți în cele șase cabine ale sale. Și în ciuda reputației bărcii, Alegra, una dintre fiicele lui Gucci, a decis să țină barca și o menține ancorată în timpul sezoanelor lungi din Insulele Baleare, unde poate fi închiriată cu aproape două sute de mii de euro pe săptămână, în funcție de sezon. Alți operatori din Ibiza vehicaulau la un moment dat suma de un sfert de milion pe săptămână. Asta dacă te încumeți…


Există mai multe superstiții populare printre marinari, de la schimbarea numelui unei bărci fără a urma un ritual specia, carel poate aduce ghinion. Acest ritual implică dezvăluirea vechiului nume și oferirea unui sacrificiu zeilor mării. poate nu știați dar aduce ghinion dacă fluieri – nu doar în casă – ci și pe mare, pe motiv că acest gest poate provoca furtuni. Marinarii cred și că fluieratul îmblânzește vânturile, dar poate și să le dezlănțuie.
Prezența unei pisici pe vas este un semn de noroc, aceste vietăți erau apreciate pentru capacitatea lor de a prinde șoareci, dar se credea și că au puteri supranaturale care protejează echipajul. În schimb… se spune că femeile la bord aduc ghinion. Deși acum este considerat o superstiție învechită și discriminatoare, se credea cândva că femeile ar putea distrage echipajul și ar putea atrage mânia zeilor mării.
Există și o superstiție care avertizează împotriva tăierii unghiilor sau bărbieritului pe vas în ziua de luni, considerată de rău augur. Aceasta ar putea atrage ghinion asupra călătoriei. Iar vinerea nu se pleacă într-o nouă expediție, mai ales dacă pică 13. Sunt doar cîteva dintre superstițiile legate de navigație, dar Creole a fost urmărită din alte motive, populare de altfel în cultura de profil.

Ziua lansării la apă a navei Creole a coincis din păcate cu momentul când aceasta și-a căpătat reputația negativă vare a urmărit-o timp de aproape un secol, deoarece a trebuit să se facă trei încercări pentru a sparge tradiționala sticlă de șampanie de corpul acesteia, ceea ce era deja un semn rău. Cu toate acestea, familia Gucci a decis să cumpere oricum, în 1982, velierul la bordul căruia au urcat de-a lungul vremii personalități marcante.
Regele Juan Carlos și Sofia și-au petrecut luna de miere la bordul Creolei. Au început să navigheze prin Mediterana făcând escale în Italia, Monaco și Spania. Pentru a continua mai târziu călătoria prin India, Japonia, până la sosirea în Statele Unite, unde au fost primiți de președintele Kennedy. Până acum totul pare foarte romantic și idilic, dar există un detaliu care face ca legenda sumbră să capete proporții: cu câteva zile înainte de nunta lor, regele Juan Carlos și-a rupt clavicula și a fost în ghips pentru toată luna de miere. Mai mult decât atât, în timpul călătoriei, ghipsul s-a lipit atât de mult de piele, încât regina-consoarta a fost nevoită să-l îndepărtezee rupând-o în bucăți, provocând o mare durere regelui.

Un alt incident care i-ar putea ține la distanță pe amatorii de navigație cu Creole datează din 1970, când cea de-a treia soție a căpitanului de atunci, Stravos Niarchos, a murit la bordul navei în circumstanțe ciudate. Versiunea oficială spune că a fost din cauza unei supradoze, dar există suspiciuni că ar fi fost o crimă. Acest eveniment a făcut ca Stravos să vândă nava guvernului olandez pentru a o transforma într-o navă de instruire și într-un centru de reabilitare pentru tinerii cu dependențe.